Ignat 2017: Ce să faceţi în această zi ca să fiţi feriţi de rele tot anul ce va urma

De: Cancan
Publicat: 19/12/2017 | 13:40

Ignat 2017. Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului trebuie să se împlinească în ziua destinată Ignatului. pe 20 decembrie. Când acest obicei nu este respectat la această dată, animalul începe să slăbească şi se îmbolnăveşte, spun superstiţiile.

Ignat 2017: La sacrificarea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi 

În ziua de Ignat, gospodina se trezeşte de dimineaţă şi începe pregătirile necesare. Mai întâi, purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea şi prin stropirea acelui spaţiu. De menţionat că sacrificarea porcului se împlineşte în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus. În tradiţia populară se crede că oamenii trebuie vadă sânge în ziua de Ignat; în acest fel, participanţii la ritual vor fi feriţi de boli în Noul An.

Potrivit credinţei populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge. Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”.

În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.