Îl mai ţineţi minte pe MIRCEA SOLCANU, colegul de emisiune al lui CABRAL? Cum mai arată acum fostul prezentator

De: Cancan
Publicat: 08/02/2017 | 09:34

Şi-a pierdut locul de muncă în urma unei postări puse pe contul lui de Facebook, în care îi ataca dur pe părinţii lui Ionuţ, copilul sfâşiat de maidanezi, s-a întors în oraşul natal, Constanţa, apoi i s-a mai dat o şansă în TV, însă cariera lui s-a terminat în cele din urmă. Problemele foarte grave de sănătate l-au dărâmat, după ce a aflat că are o tumoră pe creier iar operaţia risca să eşueze. Din fericire, totul s-a rezolvat cu bine, iar Mircea Solcanu s-a pus din nou pe picioare.

Aşa arată Mircea Solcanu în prezent. Sursă foto: wowbiz.ro

Chiar dacă s-a retras inclusiv de pe reţelele sociale, Mircea este fericit în prezent, locuind tot în Constanţa. Chiar dacă nu mai apare la televizor, se menţine constant ocupat cu adăposturile pentru animale abandonate din judeţ, acolo unde face voluntariat şi îi ajută pe cei care le administrează să obţină donaţii din partea oamenilor cu suflet mare.