Îl ştie toată ţara, dar puţină lume îi cunoaşte numele. Cum îl cheamă în realitate pe Patriarhul Daniel

De: Cancan
Publicat: 09/01/2018 | 18:58

Patriarhul Daniel s-a născut pe 22 iulie 1951, în satul Dobreşti din comuna Bara (judeţul Timiş). El este al treilea copil al învăţătorului Alexie Ciobotea şi al soţiei acestuia, Stela. Patriarhul Daniel a urmat şcoala primară în satul natal Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, aflată tot în judeţul Timiş. În anul 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970). După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obţine Diploma de licenţă în teologie (Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, după care îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

La 1 martie 1990, Dan Ilie Ciobotea este ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul “Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timişoara la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

În 2007, după decesul predecesorului său Teoctist, Daniel a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat drept conducător al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) la 30 septembrie 2007.