Ilie Poenaru, avertisment pentru jucători înaintea duelului cu CFR: „Răbdarea mea a ajuns la final!”

Publicat: 10/10/2022 | 13:16

Astăzi, de la ora 20.30 va avea loc UTA – CFR Cluj. Duelul de pe „Francisc Neuman” din Arad va închide runda 13 și va fi arbitrat de Ionuț Coza din Cernica.

Șase lungimi despart cele două formații înaintea confruntării care va pune punct rundei cu numărul 13 din SuperLigă. Gazdele sunt pe locul 11 cu 15 puncte, în timp ce campioana en-titre se află pe locul 4 cu 21 de puncte, având și două restanțe, ambele în deplasare, cu FC Hermannstadt și FCSB.

Chiar dacă travsează o perioadă bună, băieții lui Dan Petrescu vor avea o misiune dificilă, arădenii susținând mereu partidele de pe teren propriu într-o atmosferă de vis.

„Ne așteaptă un meci greu, important, contra campioanei, care a dominat campionatul românesc în ultimii cinci ani de zile. CFR Cluj vine cu un moral bun, după victoria de la Praga, cu Slavia, dar în fotbal niciun meci nu seamănă cu altul. Trebuie să respectăm adversarul, dar până într-un punct. Apoi, trebuie spus că suntem datori, față de noi, de public, fani și galeria noastră, deoarece nu suntem într-un moment bun, sau nu am fost. Suntem nemulțumiți, în special de ceea ce am arătat mai ales în partida cu Farul Constanța, suntem dezamăgiți și frustrați, dar cred că conștientizează și ei niște lucruri. Fără atitudine, dorință și mentalitate sănătoasă, dar și responsabilitate, nu ai cum să joci la acest nivel, nu poți câștiga meciuri. Sper ca, începând de la acest meci, să văd o echipă mult mai dezinvoltă, una care își dorește să arate ceva. Am așteptări și eu, răbdarea mea a ajuns la final! Poate am crezut în anumiți jucători, le-am dat credit, dar le-am spus că începând ce la partida cu CFR Cluj vor intra pe teren jucători care într-adevăr, vor să facă ceva pentru acest club, pentru ei și viitorul lor. Am vorbit cu unii care chiar vor, ei vor juca, indiferent de valoare și vârstă. Trebuie să fie o răbufnire, o tresărire de orgoliu a lor, a noastră, a tuturor. Am avut o săptămână bună de antrenamente, doar că atitudinea nu o pot antrena. Motivația este exact CFR-ul pentru ei, echipa campioană care va juca la Arad, în fața unui stadion ce ne va fi alături și de această dată”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul principal al arădenilor.

Pariuri: UTA – CFR Cluj
PSF X – cota 1.48
Ambele înscriu –  cota 2.25
UTA, peste 3.5 cornere – cota 1.75
UTA, peste 2.5 cartonașe – cota 1.60

Echipe probabile UTA – CFR Cluj:
UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Erico, Dobrescu – Șteau, Anton, Batha – Jobello, Postolachi, Otele
CFR Cluj: Scuffet – Braun, Billong, Yuri, Brucic – Bordeianu, Cvek, Deac – Yeboah,Malele, Birligea.