Ilona Brezoianu nu vrea să audă de America Express! Motivul pentru care refuză cu vehemență participarea la show-ul de la Antena 1

Publicat: 09/11/2023 | 22:55

Și în acest an o parte dintre vedetele din România au acceptat provocarea America Express. Cursa este în plină desfășurare, iar telespectatorii așteaptă cu nerăbdare să afle cine o să reușească să pună mâna pe marele premiu de această dată. Chiar dacă sezonul actual încă nu s-a terminat, publicu este cu gândul deja la următorul și la cei care ar putea să plece într-o astfel de aventură. Ei bine, printre curajoși cu siguranță nu o să se afle Ilona Brezoianu. Artista este dorită în cadrul show-ului, însă refuză cu vehemență participarea. 

Ilona Brezoianu face parte din categoria vedetelor care sunt deschise cu fanii din mediul online și adesea răspunde curiozității acestora. Așa a făcut și recent, atunci când a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe pagina sa de Instagram. Internauții au fost curioși să afle mai multe despre blondină, așa că au asaltat-o cu întrebări, iar multe dintre ele au avut același subiect: o posibilă participare la America Express. Însă, vedeta a spulberat speranțele tuturor.

(CITEȘTE ȘI: MIHAI BENDEAC, DECLARAȚIE PUBLICĂ DE IUBIRE PENTRU ILONA BREZOIANU DE ZIUA EI: „TREBUIE SĂ ADMIT”)

„De ce vreți să mă distrugeți”

Așa cum spuneam, se pare că publicu își dorește destul de mult să o vadă pe Ilona Brezoianu la America Express. Sunt mulți cei care cred că actrița ar face o figură frumoasă în cadrul show-ului, însă ea nu este de aceeași părere. În ciuda insistențelor fanilor, această refuză cu vehemență participarea în cadrul emisiunii, iar acum a dezvăluit și motivele pentru care face asta.

Unul dintre internauți a întrebat-o pe actriță dacă ar participa alături de el în cadrul show-ului, iar răspunsul acesteia a fost cât se poate de clar: „Nu merg cu nimeni. De ce vreți să mă distrugeți”. 

Însă, fanii din mediul online nu s-au oprit aici și au insistat, punând mai multe întrebări pe această temă. Unul dintre internauți a întrebat când o să o vadă la America Express, iar de această dată Ilona Brezoianu a explicat clar care sunt motivele pentru care nu crede că s-ar descurca în cadrul competiție și care o fac să rămână acasă.

„Sunt leneșă și nesimțită și n-aș fi în stare…”, a spus clar Ilona Brezoianu.

Ilona Brezoianu, accidentare serioasă

De asemenea, în urmă cu o lună, Ilona Brezoianu sublinia că nu este nici foarte îndemânatică. O plimbare cu trotineta s-a transformat rapid pentru blondină într-un accident serios. Mai exact, aceasta a căzut de pe trotinetă și s-a ales cu capul spart.

„Icon de prostie cu capul spart de trotinetă. Neața tuturor. Nu știu ce mă doare mai rău. Mâna, piciorul, capul… Rubrica proastă pe trotinetă se încheie aici.”, a spus Ilona Brezoianu, după ce s-a accidentat.

(VEZI ȘI: S-A COMBINAT CU UN “PLĂTITOR”. CU EL SE IUBEȘTE PĂTIMAȘ BLONDA DE LA NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI: O RĂSFAȚĂ CA PE O PRINȚESĂ!)