Imaginea prin care şi-a speriat mama de moarte! Cum a încercat o tânără să scape de grija excesivă pe care i-o purta părintele ei

De: Cancan
Publicat: 25/11/2012 | 10:14

O tânără din Statele Unite a decis să pună punct grijilor mamei ei în ceea ce o priveşte. Pentru că cea care i-a dat viaţă era mereu speriată ca fiica ei să nu păţească ceva, femeia a primit o lectie prin care şi-a dat seama, probabil, că fiica ei a crescut.

Astfel, fata de 22 de ani a plecat într-o excursie la Marele Canion, nu înainte de a fi avertizată de mama sa să nu cadă de pe o stâncă din neatenţie. Ajunsă la destinaţie, un prieten i-a făcut fotografia de mai sus. Folosind unghiul potrivit, el a făcut astfel încât să pară că surprinde ultimele clipe de viaţă ale tinerei.

Cum era de aşteptat, mama ei s-a speriat îngrozitor la vederea imaginii, dar, din fericire, a iertat-o pentru gestul necugetat.

„E în regulă. Nici măcar n-a fost furioasă. A fost uşurată”, a scris tânăra pe site-ul Reddit, acolo unde a postat fotografia cu pricina.