Imagini cumplite de la locul tragediei aviatice în care a murit miliardarul Dan Petrescu. Avionul luase foc înainte de prăbușire

De: Cancan
Publicat: 03/10/2021 | 19:34

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică, într-o clădire goală, la marginea orașului Milano, în nordul Italiei, toți cei opt oameni de la bord fiind decedați.

Avionul decolase din Milano duminică, la ora 13:03 cu destinația în Italia, iar la scurt timp, 13:12, s-a prăbușit. Avionul a plecat din România pe 30 septembrie. Cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Printre cei decedați se află Dan Petrescu, multimiliardarul despre care Ion Țiriac declara că este cu adevărat cel mai bogat dintre români. Alături de el erau soția și fiul său.

Potrivit presei locale, martorii spun că unul dintre motoare deja era în flăcări, înainte de momentul prăbușirii.  Oamenii din zonă au auzit o explozie atunci când avionul s-a prăbușit în clădirea de două etaje, care era goală la acel moment, fiind în curs de renovare. Flăcări și fum s-au degajat din clădire iar câteva vehicule parcate de-a lungul străzii au luat foc, spun martorii citați de Reuters, însă nu au fost raportate alte victime.

Imaginile de fața locului sunt cutremurătoare: flăcări, fum, rămășițele aeronavei.

Sursa foto: Profimedia