Imagini de ultimă oră! Mega-scandal în locuința Loredanei Chivu! Executorul a apelat la un lăcătuș să-i spargă ușa cu bormașina! Diva a chemat Poliția: ”Sunt speriată!”

Publicat: 25/08/2023 | 11:16

Loredana Chivu s-a ”împrietenit” cu executorul! În urmă cu mai bine de o săptămână, i-a fost pus sechestru pe unele lucruri ce se aflau în casa mamei ei din comuna Lungulețu, județul Dâmbovița. Acum, la ușa apartamentului ei din Pipera, unde locuiește, de fapt, diva, oamenii legii i-au pus, din nou, sechestru, pe alte bunuri mobile și imobile. A ieșit cu scandal, iar CANCAN.RO are imaginile uluitoare.

Calvarul continuă pentru Loredana Chivu. Încă un sechestru asigurator i-a fost pus fostei asistente TV, de data aceasta pe bunurile din apartamentul ei situat într-un complex de lux din Pipera. Câteva televizoare, paturi, saltele, perdele, frigider. Sunt doar câteva dintre bunurile pe care Loredana va vedea că-i sunt luate.

(CITEȘTE ȘI: ÎNTÂLNIRE DE GRADUL 0! BĂTUTĂ DE IUBIT ÎN CAMERA DE HOTEL, ÎMPĂCAREA CU LOREDANA CHIVU S-A NEGOCIAT LA LOCAL?)

Loredana Chivu s-a despărțit de iubit în primăvară, dar scandalul cu el nu s-a încheiat (Foto: Instagram)

Imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă sunt uluitoare. Executorul a venit însoțit de jandarmi, pentru a preveni orice incident neplăcut, dar și alături de un lăcătuș și de un dulgher.

În jurul orei 9.00, executorul a bătut la ușa Loredanei, dar nu i s-a răspuns. După câteva minute, s-a apelat la lăcătuș, pentru a deschide ușa. Acesta s-a chinuit preț de câteva zeci de minute, folosind bormașina. A reușit, iar executorul și jandarmii au intrat în locuință. Loredana a reacționat. A ieșit scandal, a chemat Poliția. Se pare că a fost chiar ea amendată, pentru că ar fi apelat la organele legii fără o justificare.

Mai mult, chiar și Jandarmeria a fost la un pas de a o sancționa, după un schimb mai dur de replici între fosta prezentatoare și unul dintre jandarmi. Loredana spune, la un moment dat: ”Sunt speriată!”

I-a fost pus sechestru pe bunuri și acum o săptămână

Loredana Chivu se află la al doilea sechestru pe bunuri, după ce, în urmă cu o săptămână, i-au fost ridicate obiecte aflate în casa mamei ei, unde, de altfel, diva are domiciliul în buletin. Atunci, au fost ridicate de cei doi executori două televizoare gigant, dar și foișorul din curte, de fapt, mai mult un cort ceva mai măricel (Vezi AICI imaginile uluitoare cu descinderea din Lungulețu). În urmă cu câteva zile, Loredana avea să reacționeze pe Instagram, desființându-l pe fostul iubit, Dani Leș, care a pus la calea întreaga acțiune (Vezi AICI detaliile).

Dani Leș a avut o relație de peste trei ani cu Loredana Chivu (Foto: CANCAN.RO)

Povestea de dragoste dintre Loredana și Dani, ruptă definitiv în Columbia

Povestea de dragoste dintre Loredana Chivu și afaceristul Dani Leș a durat mai bine de trei ani. Doar că neînțelegerile din ultima perioadă aveau să-și spună cuvântul în Columbia, acolo unde diva și al ei iubit au petrecut mai bine de două luni. Loredana a mers acolo pentru o reconstrucție corporală, după o intervenție nereușită în România, care ar fi putut să-i provoace chiar moartea.

(NU RATA: A ÎNLOCUIT-O PE LOREDANA CHIVU CU ”SORA” EI! JURI CĂ-I FOSTA LOGODNICĂ! EA E NOUA BOMBĂ-SEXY A AFACERISTULUI, EX-ASISTENTĂ LA CAPATOS ȘI LA NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI)

Doar că acolo a izbucnit un conflict între cei doi, iar iubitul a bătut-o (Vezi AICI detaliile). Loredana și Dani se întorceau în România, dar relație era ca și terminată, în ciuda unor insistențe ale lui Dani. Loredana a obținut, apoi, ordin de protecție împotriva lui, i s-a acordat pentru 60 de zile. Doar că războiul nu s-a încheiat.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult