IMAGINI EXCLUSIVE! CONCHITA DE ROMÂNIA s-a decis! Şi-a operat faţa, iar acum îşi pune… SILICOANE!

De: Cancan
Publicat: 20/08/2017 | 19:04

”Conchita de România” s-a hotărât să se transforme radical şi a ajuns deja pe masa de operaţie, unde şi-a făcut o serie de intervenţii la faţă. ”Mi-am făcut toată faţa” a spus Dudu, în exclusivitate pentru CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, iar rezultatele sunt evidente, pentru că buzele sunt siliconate, pomeţii ridicaţi iar fruntea fără pic de rid. Vor mai urma şi alte mici intervenţii la faţă dar şi o altă transformare.”Vreau sa îmi păstrez barba şi consider că tot ce îmi lipseşte sunt silicoanele. Vor fi potrivite, nici mari nici mici” a mai spus Conchita de România.

Şi asta nu e tot, pentru că hairstilistul Dudu vrea să-şi mai facă şi….fesele, dar se gândeşte puţin şi la latura lui bărbătească. ”Masculinitatea mea va fi barba iar corpul şi trăsăturile feminitatea care puţine femei nu şi-o pun în valoare”

„Am început să lucrez în domeniu de la vârsta de 14 ani, tot timpul am avut un stil mai extravagant. Mă pasiona părul prietenelor mele şi mereu am fost atras de o imagine puţin diferită faţă de a celor din jurul meu. Mulţi din prietenii mei îmi spuneau că am o asemănare cu Conchita. Am început în glumă, azi cu un look, mâine cu altul, apoi mi-am pus o perucă şi mi-a plăcut foarte mult asemănarea cu Conchita. Arătam la fel ca ea. M-am mutat în Bucureşti în urmă cu cinci ani de zile cu dorinţa de a avansa cât mai mult în meseria asta (n.r.- de hairstilist). Acum un an, am avut noroc să colaborez cu Bianca Drăguşanu, iar imaginea ei m-a ajutat foarte mult. Ea m-a susţinut în tot ceea ce am făcut. Încet-încet am ajuns să fac ce mi-am dorit. Vreau să avansez din ce în ce mai mult, mă voi lansa cu numele de Sheila” spunea Dudu.