Imagini fabuloase în București! Tramvai împins de călători în mijlocul unei intersecții: “Piața Sudului, azi”

De: Cancan
Publicat: 30/01/2019 | 11:52

Deși suntem în era în care, efectiv, timpul nu mai are răbdare cu oamenii și tehnologia a evoluat enorm… există situații de-a râsu’-plânsu’ peste tot pe mapamond. Iar unele dintre ele sunt filmate și stârnesc vâlvă chiar și după mulți ani. În urmă cu câteva ore, în București au fost surprinse imagini fabuloase în care mai mulți călători împing un tramvai aflat în mijlocul unei intersecții din sectorul 4 al Capitalei.

Imagini fabuloase în București! Tramvai împins de călători în mijlocul unei intersecții

Potrivit martorilor, este vorba de tramvaiul 1, care a rămas blocat în mijlocul intersecţiei de la Piaţa Sudului în dimineața zilei de ieri. În imaginile filmate de un şofer se vede cum mai mulţi bărbaţi împing tramvaiul rămas înţepenit pe şine. Filmarea de nici 10 secunde a fost văzută de mii de oameni și a devenit virală pe Internet. Cel care a făcut ieri publice imaginile a răbufnit în mesajul pe care l-a scris pe contul său de Facebook.

“#Bucuresti… capitală Europeană! ✌? Cum să împingi un tramvai???
Piața Sudului, sector 4, București, azi!!!”, a scris pe Facebook Nicolae, un bucureștean care a primit imaginile de la un amic, Ionel Drăgușin.

Călătorii care i-au sărit în ajutor vatmanului au încercat de mai multe ori să miște tramvaiul din loc și, într-un final, ei au reușit să-l treacă de intersecţie, spre bucuria celor rămaşi în mijlocul de transport în comun.