Imagini în premieră! Şi-a împuşcat în cap fosta iubită, dar a sfârşit dramatic. Familia i-a ridicat interlopului un altar în faţa blocului!

De: Cancan
Publicat: 09/08/2017 | 00:00

Au trecut patru luni de la şocanta crimă a interlopului orădean Adrian Hladii, care, pe 15 martie, şi-a împuşcat în cap fosta iubită în vârstă de 24 de ani, Dalia Duca, l-a rănit pe bodyguardul acesteia, iar apoi a murit, câteva zile mai târziu, căzând de la etajul 4 al blocului în care locuia, în timpul unei evadări ratate. (CITEŞTE ŞI: Răsturnare de situaţie în cazul criminalului din Oradea! ADRIAN HLADII nu s-a sinucis)

Peste poveste s-a aşternut, încet, tăcerea. Potrivit surselor CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor îi caută, încă pe amicii interlopului, care l-au adăpostit până să fie prins, iar cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea fac ultimele demersuri în dosarul fostului criminalist al Poliţiei Bihor, Ciprian Bodea, care ar fi făcut publice pozele cu tânăra împuşcată. (AFLĂ MAI MULTE DE AICI)

Între timp, însă, familia interlopului continuă să-l plângă. În faţa blocului în care locuia împreună cu familia sa, sunt permanent câteva candele şi lumânări aprinse, în memoria lui Adrian Hladii, chiar în locul în care acesta s-a zdrobit de caldarâm, la doar câţiva metri de intrare. (VEZI ŞI: Dalia Duca era prietenă cu Augustin Viziru! Ultima fotografie în care apar împreună!)

Mama bărbatului, plecată în Spania, a postat fotografii cu Biserica Ortodoxă din Palma de Mallorca, unde i-a organizat parastasul de şase săptămâni, foarte important deoarece, în tradiţia ortodoxă, în ziua respectivă sufletul se prezintă la judecata înaintea lui Dumnezeu. „Toate rugăciunile din toate bisericile, te rog bunule Dumnezeu, să fie pentru sufletul lui Adi. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească lângă cei drepţi! Nu te vom uita niciodată!”, a scris Rodica Hladii lângă o fotografie făcută în Biserică.

Nici soţia interlopului, Roxana, nu este împăcată cu moartea acestuia. „Te iubesc viaţa mea… soarele meu, îngeraşul meu”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de tânără pe pagina sa de Facebook, de pe care a şters, în schimb, toate fotografiile de familie, lăsându-le doar pe cele care îi anunţă doliul. (VEZI AICI: Primele imagini cu soţia ucigaşului din Oradea! Cât de bine arată femeia)

Adrian Hladii a murit pe 18 martie, căzând de la etajul 4 al blocului în care locuia, în încercarea de a scăpa de poliţiştii care intraseră în apartament ca să-l reţină.

Bărbatul fusese căutat timp de trei zile de sute de poliţişti după ce, în dimineaţa de 15 martie, şi-a aşteptat fosta iubită, l-a rănit pe bărbatul care o însoţea, iar pe ea a răpit-o. Fata a fost găsită trei ore mai târziu, moartă, în maşina interlopului, abandonată pe un câmp de la marginea oraşului. Tânăra fusese împuşcată în cap. (VEZI ŞI: Imagini sfâşietoare de la înmormântarea DALIEI DUCA, tânăra de 24 de ani împuşcată de iubit! Mama ei este distrusă de durere)

ANDREEA LOPĂTARU