Imagini incredibile la Bruxelles: A început să „ningă“ cu lapte praf în faţa clădirii Consiliului European

De: Cancan
Publicat: 23/01/2017 | 16:09

Cei circa 60 de manifestanţi, veniţi din ţări ca Belgia, Germania, Franţa, Olanda sau Lituania, la apelul sindicatului European Milk Board, contestă decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piaţă stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze preţurile într-un moment de criză de supraproducţie.

La finele lui noiembrie, CE a hotărât repunerea în vânzare a unei părţi din stocurile acumulate de peste un an în statele membre, adică 6% din cele 355.000 de tone retrase, însă a refuzat sistematic să finalizeze licitaţiile argumentând că ofertele primite s-au situat „mult sub preţurile pieţei”.

Preţurile s-au situat între 155 şi 190 euro per 100 kg, cu mult sub pragul minim stabilit la prima adjudecare, la 15 decembrie, de 215.10 euro per 100 kg, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Comisiei, care a insistat că „principalele obiective rămân menţinerea echilibrului pe piaţă şi redresarea cursului“.

Vicepreşedinta sindicatului, Sieta van Keimpema, a subliniat la rândul său într-un comunicat că „pentru mulţi producători devine din ce în ce mai mult o chestiune de supravieţuire“, aceştia suferind „pierderi importante, în condiţiile în care preţul laptelui trece de 30 de eurocenţi per kilogram, la costuri de producţie de 45-50 de eurocenţi“, notează Agerpres.