Imagini ireale! Transformarea șocantă a lui Keanu Reeves. Cum va arăta noul Neo din Matrix 4. FOTO

Publicat: 26/04/2021 | 21:05

Keanu Reeves, una dintre cele „ciudate” prezențe de la Hollywood, a fost fotografiat de paparazzi, la Berlin, în timp ce oferea fanilor săi autografe fanilor care l-au recunoscut pe stradă.

În vârstă de 56 de ani, actorul american filmează în Germania la Matrix 4, probabil unul dintre cele mai așteptate filme ale momentului. Deși a trecut de prima tinerețe, Keanu Reeves nu își arată vârsta.

Vedeta canadiană și-a schimbat însă look-ul pentru a putea intra, pentru a patra oară, în rolul celebrul Neo din filmul care i-a consacrat cariera de actor.

Citește și: Lecție de viață predată de Keanu Reeves! Prin ce a trecut actorul de când s-a născut

Filmările au fost reluate

Filmările pentru ultima parte din The Matrix au debutat în luna ianuarie a lui 2020, dar totul s-a năruit odată cu pandemia de coronavirus.

The Matrix a fost lansat pe 31 martie 1999. Filmul a avut un buget de $63 milioane, iar încasările au însumat $465.3 milioane.

Au urmat în 2003 două noi părți ale filmului: Matrix Reloaded (premiera pe 7 mai și încasări de $742 milioane) și Matrix Revolutions (premiera pe 27 octombrie și încasări de $427 milioane).

Roluri principale în primele trei părți: Keanu Reeves, Laurence Fishburne și Carrie-Anne Moss.

The Matrix 4 este programat să fie lansat pe 22 decembrie 2021 în SUA. Față de seriile precendente, singurul actor principal care nu va mai apărea în noua producție este Laurence Fishburne.

O poveste incredibilă de viață

Keanu Reeves se numără şi printre cei care obişnuiesc să facă donaţii unor mari iniţiative solidare şi împotriva cancerului.

S-a născut la Beirut, mama lui fiind britanică, iar tatăl său un alcoolic care şi-a abandonat familia când Keanu era copil. Mama lui, care a fost nevoită să lucreze, inclusiv ca stripper pentru a-şi putea întreţine familia, a decis să se mute cu fiul şi cu fiica sa, Kim, în Canada unde au primit mai târziu naţionalitatea.

Keanu are o legătură foarte strânsă cu sora lui, mai ales că printre încercările grele la care l-a supus viaţa a fost şi perioada dificilă în care Kim a suferit de leucemie. Nu a fost singura lovitură pe care i-a rezervat-o soarta: River Phoenix care a fost bunul său prieten a murit de supradoză foarte tânăr, lucru care l-a distrus pe Reeves.

Însă tragediile de abia aveau să înceapă: la sfârşitul anilor 90, fiica pe care urma să o aibă cu iubita sa Jennifer Syme s-a născut moartă. Un an şi jumătate mai târziu, logodnica sa, care căzuse într-o depresie profundă, a murit într-un accident de maşină.

Toate aceste tragedii l-au îndemnat pe Reeves să nu se agaţe de averea sa şi să doneze bani pentru a încerca să ajute asociaţiile şi iniţiativele să evite dureri precum cele pe care el le-a suferit în viaţă.

 „Banii nu înseamnă nimic pentru mine. Aş putea trăi încă două secole din ceea ce am agonisit”, a povestit el.

„Ideea mea de fericire este să dorm alături de persoana pe care o iubesc, să împart cina cu prietenii sau să merg cu motocicleta. Nu are nimic în comun cu un cont în bancă cu multe zerouri”, spunea actorul în 2020, într-un interviu pentru  revista GQ, citată de Agerpres. 

Nu rata: Actorul Keanu Reeves este scos la licitație! Cât costă o întâlnire pe aplicația Zoom cu acesta