Imagini nud cu adversara Simonei Halep din finala Roland Garros, făcute publice! Cum a pozat Sloane Stephens

Publicat: 09/06/2018 | 09:35

Simona Halep se pregăteşte pentru cea de-a treia finală pe zgura de la Paris şi a patra de mare șlem din carieră. După două înfrângeri greu de digerat – în 2014, împotriva Sharapovei şi anul trecut, contra Jelenei Ostapenko – cea mai bună jucătoare a lumii susţine că are cheia meciului de sâmbătă. Adversara Simonei va fi americanca de 25 de ani Sloane Stephens. Pe zgură nu a învins-o niciodată pe jucătoarea noastră. De altfel, specialiştii din tenis o văd cu şansa a doua în finala de la Paris. Stephens are, însă, un joc care ar putea deveni periculos pentru Halep.

Americanca a afirmat că, spre deosebire de Halep, ea a câştigat deja un turneu de mare șlem: US Open de anul trecut. Sloane Stephens a uimit lumea tenisului când a acceptat să pozeze aproape goală într-o revistă de specialitate. În urmă cu 4 luni, Sloane Stpehens a pozat în premieră pentru revista americană Sport Illustrated, apariția acesteia fiind un real succes.

Sportiva americană Sloane Stephens a declarat că abia aşteaptă să joace finala de la Roland Garros, contra Simonei Halep, subliniind că acesta este turneul ei favorit. “Este turneul meu favorit, sunt fericită să fiu în finală, abia aştept să joc în ultimul act”, a declarat Stephens la Eurosport, după victoria cu Madison Keys.

Simona Halep, 26 de ani, şi Sloane Stephens, 25 de ani, s-au întâlnit de şapte ori până în prezent, românca triumfând de cinci ori, de două ori pe zgură.

Simona Halep și Sloane Stephens, se vor duela, sâmbătă, 9 iunie, ora 16:00, în finala celui de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros.

Anca Toma