Imagini sfâşietoare de la înmormântarea DALIEI DUCA, tânăra de 24 de ani împuşcată de iubit! Mama ei este distrusă de durere

De: Cancan
Publicat: 20/03/2017 | 10:37

Potrivit bihoreanul, mulţi dintre cei prezenţi la înmormântare au relatat că nu-şi pot reveni din şoc. „Am venit pentru că trebuia să o văd cu ochii mei. Nu-mi vine să cred că i s-a întâmplat aşa ceva”, a spus o prietenă de-a tinerei. „A fost o fată foarte bună”, a spus Alexandra Muntean, verişoara Daliei.

Şapte preoţi ortodocşi, inclusiv unul venit din Sălaj, judeţul de baştină al părinţilor Daliei, au oficiat slujba de înmormântare.„Odată cu noi plânge slujba de înmormântare şi cerul”, a spus preotul, cu referire la faptul că în ziua aceea a plouat.

„S-a dus, prin acea împuşcătură, tot ce era mai scump în viaţa voastră. Plânge zona Şimleului de durerea şi supărarea voastră. Plâng pietrele de pe malul Crasnei că în inima Doinei (n.r. mama Daliei) s-a făcut aşa mare hău. Îl aveţi pe Marius (n.r. fratele vitreg al Daliei), vă aveţi unul pe altul, ne aveţi pe noi, dar întâi îl aveţi pe Dumnezeu”, le-a spus preotul părinţilor fetei. Acesta şi-a încheiat predica plângând în hohote.

Mama Daliei este sfâşiată de durere şi pe durata ceremoniei a plâns deasupra sicriului, i-a cerut fetei să se ridice şi să vadă câţi prieteni are în jur. „Pruncule, ce i-ai făcut? Numai pentru că n-a vrut să fie cu tine!”, a strigat mama Daliei. „Doamne, ai grijă de ea măcar acolo, dacă aici nu ai avut”, a mai strigat femeia.