Imagini suculente cu sora Deliei alături de iubit! + Au ”pufăit” la greu în mașină. Oana Matache alimentează scandalul! A apărut în peisaj cu Radu Siffredi și copiii

Publicat: 03/03/2023 | 23:40

Oana Matache nu pare afectată de scandalul de proporții care s-a abătut asupra familiei ei după apariția în peisaj a lui Radu Siffredi, așa cum se autointitulează tânărul pe rețelele de socializare. Blondina a fost surprinsă în incinta unui restaurant, de paparazzii CANCAN.RO, în urmă cu doar câteva ore! Sora Deliei a luat masa alături de partenerul actual, dar și de cei doi copii pe care aceasta îi are împreună cu Răzvan Miheț. Și asta n-a fost singura oprire. Vă prezentăm imaginile exclusive și traseul urmat de cei patru! 

În cursul zilei de 3 martie 2023, în jurul orei 13:30, Oana Matache, alături de iubitul actual, Radu Siffredi, dar și însoțiți de cei doi copii pe care sora Deliei îi are împreună cu Răzvan Miheț, aveau să părăsească apartamentul din Capitală în care locuiesc.

Conform imaginilor surprinse de paparazzii CANCAN.RO, Oana își ținea de mână fetița, pe Jessica (5 ani), iar Radu Siffredi îl ținea de mână pe Bogdan (3 ani), băiatul blondinei. Împreună, cei patru s-au îndreptat către zona de nord a Bucureștilor, cu destinația –  Plantini.

Oana Matache, Radu Siffredi și copiii blondinei s-au îndreptat către zona de nord a Capitalei / (Sursa: CANCAN.RO)

(NU RATA: OANA MATACHE, PRIMA APARIȚIE ALĂTURI DE NOUL IUBIT. CE A SPUS DESPRE DIVORȚ: „MI-A TREBUIT MULT CURAJ SĂ FAC CHESTIA ASTA”)

Oana Matache și-a petrecut ziua cu iubitul actual și copiii din căsnicia anterioară

Cei doi copii ai Oanei Matache, Jessica și Bogdan, pe care chiar Delia i-a nășit, au servit, în incinta localului, către o prăjitură, timp în care Oana și iubitul acesteia și-au verificat notificările smartphone-urilor proprii. În incinta restaurantului Plantini, care se află în apropierea blocului în care domiciliază Delia Matache, cei patru au zăbovit vreme de câteva zeci de minute.

Imediat după, cei patru s-au îndreptat către Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde au petrecut, și acolo, câteva ore. Copiii Oanei Matache au fost așezați pe bancheta din spate a autoturismului, iar sora Deliei și iubitul său au fumat, pe parcursul drumului dintre restaurant și muzeu, țigări electronice în interiorul mașinii. De asemenea, Radu Siffredi și-a administrat, de mai multe ori, spray nazal.

Cei patru au fost surprinși într-un restaurant care se află în apropierea locuinței Deliei / (Sursa: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: NOUL IUBIT AL OANEI MATACHE ÎI DĂ REPLICA „MAMEI SOACRE”! RADU SIFFREDI, DERANJAT DE ATITUDINEA ARTISTEI: „NU SE DISCUTĂ CHESTIILE ASTEA”)

Nu pare a fi susținută după divorț

Oana Matache a trăit o poveste de dragoste alături de Răzvan Miheț, cu care s-a căsătorit în 2017. Nașii lor de cununie au fost sora ei, Delia, și Răzvan Munteanu. Cei doi au împreună doi copii, iar despre separare s-a aflat în momentul în care, în spațiul public, au apărut imagini care o înfățișau pe Oana Matache alături de Radu Siffredi.

Se pare însă că Gina Matache nu poate să îl accepte pe noul iubit al Oanei, fiica ei cea mică. Artista consideră că Radu Siffredi nu este potrivit pentru fiica ei și nu s-a sfiit să spună asta și în mediul online.

De asemenea, CANCAN.RO vă informa, în exclusivitate, chiar în urmă cu 24 de ore, că Oana nu mai vorbește nici măcar cu Delia, sora ei, pe care ar acuza-o că nu a sprijinit-o atunci când a luat decizia de a se despărți de Răzvan Miheț. (Vezi AICI detalii). 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.