Imaginile surprinse de satelit in Coreea de Nord. Kim Jong-un ar fi murit

De: Cancan
Publicat: 26/04/2020 | 07:32

Un tren special, aparţinând liderului Coreei de Nord, Kim Jong-Un, a fost observat săptămâna aceasta într-o staţiune, conform unor imagini din satelit publicate de programul de monitorizare a Coreei de Nord, North 38.

În raportul publicat sâmbătă, North 38, scrie că trenul a fost parcat în gara din staţiunea Wonsan în perioada 21 – 23 aprilie. Această gară este rezervată excluziv pentru familia Kim, se mai arată în raportul citat de Reuters.

„Prezenţa trenului acolo nu înseamnă că şi liderul nord-coreean se află în acelaşi loc şi nu indică nimic despre sănătatea sa, dar întăreşte informaţiile potrivit cărora Kim Jong-un se află într-o staţiune de lux de pe coasta de est a ţării”, se arată în raport.

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, este în stare extrem de gravă după o intervenţie chirurgicală cardiacă, afirmă surse citate de presa japoneză, dar informaţia nu poate fi confirmată din alte surse.

Conform unor surse citate de publicaţia niponă Shukan Gendai, Kim Jong-Un, în vârstă de 36 de ani, este în „stare vegetativă”.

Informaţia nu poate fi confirmată din alte surse.