Imaginile zilei | Un bărbat a sărit pe geam din autobuzul STB. Val reacții în online: „Eu mereu am crezut că există Omul-Păianjen”

Publicat: 24/12/2022 | 10:52

Un videoclip cu un bărbat care sare pe geamul unui STB din București a devenit viral pe platforma Tik Tok! Utilizatorii s-au amuzat copios pe seama lui și au adresat un val de ironii sau glume, iar alți internauți suspectează că bărbatul ar fi furat o geantă. Videoclipul poate fi urmărit mai sus.

Un bărbat a făcut un gest care ar fi putut să îl coste scump. Fără să capete vreo zgârietură sau să se lovească, un bărbat a deschis geamul unui autobuz STB, în zona Unirii din București, a aruncat o geantă și apoi a trecut „ca prin inel” prin fereastră. Apoi, după ce „aterizează” în picioare, bărbatul ia geanta de pe asflat și pleacă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Imaginile au fost surprinse de camera de pe bordul unei mașini aflate în traficul din Capitală. Situația a avut loc în data de 23 decembrie 2022.

Citește și IMAGINILE ZILEI | LA PLIMBARE CU BĂNCUȚA PRIN GĂEȘTI. CE A SURPRINS UN ȘOFER ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Un bărbat are un gest extrem, în București. Sursă foto: capturi Tik Tok

Vezi și IMAGINI VIRALE | ”A LEȘINAT BRADUL!”. REACȚIILE ILARE ALE OAMENILOR, DUPĂ CE PRIMĂRIA DIN BACĂU A MONTAT UN BRAD ÎNALT DE 24 DE METRI

Val de reacții în mediul online la videoclipul cu bărbatul care sare pe geamul STB-ului

„Dacă era la Cluj își lua amendă și poate și bătaie, pentru că geamurile sunt mici și doar se rabatează puțin😂😂😂”, „Eu mereu am crezut că există Omul-Păianjen, nimeni nu m-a crezut”, „De aceea se numește ieșire de urgență”, „A venit semnal la GPS și l-a băgat pe scurtătură, a trebuit să întoarcă 😂”, „La cât de repede a coborât, eu zic că are experiență”, „Ăsta e din filmul Teroare în Paris”, sunt câteva dintre mesajele pe care utilizatorii le-au scris la postarea de pe Tik Tok.

Alți utilizatori susțin că geanta pe care o aruncase, prima oară, pe geam ar fi fost, de fapt, a unei femei: „A fugit cu geanta, nu de controlori”, „Și aia era geantă de femeie😳”, „El a furat o geantă și de aceea a sărit pe geam, nu de controlori!”.

Sursă foto & video: Tik Tok

This browser does not support the video element.