Impact violent în Călărași. Patru persoane au ajuns la spital după ce o mașină s-a răsturnat. Alte trei mașini au fost implicate

Publicat: 19/03/2020 | 10:48

Accident rutier grav pe DN 3, în județul Călărași. Patru persoane au ajuns la spital după ce patru autoturisme s-au ciocnit violent. Una dintre mașini s-a răsturnat și alta s-a oprit într-un stâlp.

Accidentul s-a produs în localitatea Răzvani, pe DN 3. La fața locului s-au deplasat pompierii, iar în sprijin au fost trimise şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă din oraşul Lehliu Gară.

La sosirea echipajului de descarcerare, din cele 7 persoane implicate în accident, doar patru dintre acestea aveau nevoie de îngrijiri. Cele patru persoane au fost transportate la spitalul din oraşul Lehliu Gară. Alte trei persoane care erau pasageri în autovehiculele implicate în accident au refuzat transportul la spital.

Circulaţia pe DN 3 a fost întreruptă pentru aproape o oră. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.