Ipostaza incredibilă în care a fost surprins Selly. Vlogger-ul a apărut ziua în amiaza mare deghizat în…

Publicat: 17/05/2022 | 19:52

Vloggerul și-a schimbat meseria pentru o zi? Andrei Șelaru, alias Selly, a fost surprins, în amiaza mare, în timp ce presta servicii de… curierat. Nimeni nu se aștepta să-l vadă într-o asemenea postură, iar imaginile primite pe celebra adresă pont@cancan.ro sunt de-a dreptul senzaționale!

Selly a fost surprins, în amiaza mare, în timp ce presta servicii de curierat. Vloggerul nu s-a sfiit nicio secundă să își arate îndemânarea și în alt job decât cel pe care îl practică de ani de zile. Tânărul, „camuflat” cu o șapcă și extrem de serios, își duce până la bun sfârșit activitatea.

(VEZI ȘI: EA-I OFERĂ SENZAȚII MAI TARI DECÂT SMARANDA! SELLY ȘI-A TRECUT IUBITA PE LOCUL 2!)

Selly, surprins în timp ce presta servicii de curierat

Selly este un vlogger apreciat în România. Are peste trei milioane de prieteni virtuali care îi urmăresc îndeaproape activitatea. Recent, tânărul a început o nouă serie pe platforma Youtube, intitulată „La muncă”.

În videoclipul primit pe adresa de e-mail pont@cancan.ro, Selly a fost filmat în timp ce presta servicii de curierat prin Capitală. În imagini se vede cum tânărul, îmbrăcat în „hainele de muncă”, a făcut o oprire la o pizzerie, a „înșfăcat” cutiile cu bunătăți – cinci la număr – și, apoi, cel mai probabil, s-a grăbit să ducă clientului comanda.

Selly s-a „înhămat” la cinci cutii de pizza dintr-un foc

Nu este prima oară când Selly este surprins în asemenea ipostaze. Tânărul vlogger a început filmăriei seriei sale în luna martie. Tot atunci, vloggerul i-a anunțat pe urmăritorii săi că va putea fi văzut cum se descurcă la anumite joburi.

Până acum, Selly a fost acompaniat la filmări și de alte persoane publice din România.

De exemplu, primul episod l-a filmat în compania lui Dorian Popa. Cei doi au spălat geamuri la înălțime. Apoi, tânărul a mai lucrat la un fast-food pentru 24 de ore, a fost dentist pentru o zi într-un cabinet stomatologic, dar și gunoier, pentru o zi, alături de Theo Rose. În ultimul videoclip, Andrei Șelaru a lucrat, pentru 24 de ore, într-un supermarket.

(CITEȘTE ȘI: CE SPUNE SELLY DESPRE RĂZBOIUL DIN UCRAINA: “MĂ APUCĂ SCÂRBA CÂND VĂD ROMÂNII CUM PUN BOTUL LA PROPAGANDA RUSĂ”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Captură video

This browser does not support the video element.