„În puşcărie, Cătălin Botezatu plângea pe piesa „Unbreak my heart” şi mă întreba ‘Miroane, oare când scăpăm de aici?'”!

De: Cancan
Publicat: 22/01/2013 | 20:27

Miron Cozma a povestit că designerul Cătălin Botezatu trecea printr-o perioadă foarte grea atunci când l-a cunoscut în închisoare. Acesta a ţinut morţiş să stea cu el în celulă fiindcă ştia că viaţa îi este în pericol.

Cătălin Botezatu trecea printr o perioada foarte grea şi ar trebui să-şi amintească cine l-a apărat. Avea datorii la cămătari şi a fugit din ţară. A fost adus la puşcărie şi avea un preţ asupra capului lui. Am stat chiar cu cel care voia să-l omoare. A cerut protecţie şi atunci l-am cunoscut prima oară. A auzit că sunt acolo şi a ţinut morţiş să stea cu mine. Apoi a plecat de acolo, dar nu-şi mai aduce aminte cum îmi zicea „Miroane, oare când mai scăpăm de aici?”. Asculta „Unbreak my heart”, piesa lui Tony Braxton şi plângea. A vrut să se sinucidă, e un artist. Ştiu cum e sufletul unui artist, am unul în familia mea. Soţia mea e artistă şi mie îmi mai scapă o înjurătură şi uit că ea se supără„, a spus Miron, într-un interviu acordat emisiunii Răi Da Buni.

Şi Fane Spoitorul a stat cu mine în celulă. Eu am ajuns să fac lege în puşcărie. Acolo în puşcărie, trebuie să demonstrezi nişte lucruri. Am făcut şi un cenaclu, la care au participat mai mulţi scriitori de la Uniunea Scriitorilor„, a mai spus acesta.

Miron şi-a amintit că înainte să „facă legea” în puşcărie a trăit în condiţii, într-o celulă în care nu avea apă, WC şi nici măcar saltea.

„Am fost băgat într-o celulă în care erau bureţi spongioşi pe pereţi. Au încercat să mă ducă din rău în mai rău. Era şi un colonel care mă ameninţa. În acea cameră, nu aveam apă, WC, nu aveam saltea. Eram ţinut în întuneric. Ieşeam un sfert de oră pe săptămână în celulă. Băgau tot felul de oameni cu mine în celulă şi sperau ca unii să mă omoare„, a spus Miron.
 

Viorela Precupaş