În sfârşit, o veste bună! Mihai Stoichiţă: Viitorul naţionalei îi va aparţine unui antrenor român!

De: Cancan
Publicat: 08/09/2017 | 11:42

„Deocamdată nu e cazul să vorbim de un selecţioner nou, pentru că avem unul. Mergem mai departe şi vom vedea ce va fi peste o lună. Comisia Tehnică îşi face treaba foarte bine. Respectăm statutul pe care îl avem, dacă ni se vor cere sfaturi pentru echipa mare, vom ajuta. Vom vorbi însă despre un antrenor doar dacă vom fi împuterniciţi să o facem. Momentan, cei care se ocupă de aşa ceva o fac foarte bine. Fiecare gândeşte într-un anumit fel viitoarea campanie şi ce trebuie să adaptăm. Un antrenor care vine acum ar fi un asamblator, nu un creator de echipă. În opinia mea, viitorul naţionalei îi va aparţine unui antrenor român”, a declarat Mihai Stoichiţă la DolceSport.

Cu Daum pe bancă România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018 din Rusia.

Autor: Cristi P.