În ultimele 24 de ore s-au dat peste 8.600 de amenzi privind restricționarea circulației

Publicat: 13/04/2020 | 18:48

În ultimele 24 de ore, polițiștii au prins în flagrant delict 146 de persoane în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea. Au fost verificate peste 31.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină și au fost aplicate peste 8.600 de amenzi privind restricționarea circulației.

În cursul zilei de ieri, 12 aprilie, peste 12.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprjiniți de peste 3.600 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N. În ultimele 24 de ore, 508 autovehicule (cu 1.555 de persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.

Au fost verificate 31.386 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină. Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 5 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. (CITEȘTE ȘI: ȘOCANT! O AVOCATĂ DIN PRAHOVA A MURIT ÎN SPITAL, ÎN TIMP CE AȘTEPTA REZULTATUL TESTULUI PENTRU CORONAVIRUS)

Au fost aplicate 8.616 sancțiuni contravenționale

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 8.616 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000.000 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 3.413 intervenții la evenimente, dintre care 2.895 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 321 de acțiuni.

146 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 3 persoane urmărite au fost depistate. În trafic, polițiștii au constatat 139 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 181 de permise și retrase 131 de certificate de înmatriculare.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.