În urmă cu două săptămâni, se declara super-fericită pe domeniul de milioane al socrilor, iar acum…Mădălina Ghenea & fetiţa ei au părăsit paradisul de la Snagov al familiei Stratan!

De: Cancan
Publicat: 13/09/2017 | 00:00

Mădălina Ghenea şi Matei Stratan au devenit anul acesta părinţii unei fetiţe superbe. Imediat după ce s-a aflat că este gravidă, Mădălina a oferit o declaraţie în care îi arăta lui Matei cât de mult îl iubeşte. „Matei este cel mai bun lucru din viaţa mea, deoarece de la început a crezut că pentru noi doi totul este posibil. Siguranţa lui m-a făcut cea mai fericită femeie din lume. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: «Vreau să mă căsătoresc cu tine şi să devenim părinţi». Acum sunt fericită, râd mereu. Dintr-un miracol s-a născut un altul. Îl respect foarte mult. Am înţeles că el este alesul imediat”, declara Mădălina Ghenea.

Aceasta este ultima postare a Mădălinei Ghenea în care apare şi casa de la Snagov, fiind realizată în ziua de 27 august

S-ar părea, însă, că amestecul familiei Stratan în relaţia frumoasei actriţe cu tânărul milionar a reuşit să stingă focul iubirii. Mădălina şi-a luat fetiţa, pe care o iubeşte enorm şi de care are grijă cu un devotament de invidiat, mutându-se din casa de la Snagov în care a locuit până nu demult alături de iubitul ei, aceasta fiind chiar proprietatea familiei Stratan.

Casa de la Snagov care aparţine familiei Stratan este acum pustie, cu obloanele trase, după ce Mădălina a plecat împreună cu fetiţa ei

Locuinţa încăpătoare are acum obloanele trase, iar prin curtea populată altădată de Mădălina, Matei şi micuţa lor, se mai plimbă doar grădinarul care îngrijeşte în continuare proprietatea. (VEZI ŞI: Au trecut patru luni de la naşterea fetiţei lor! Mădălina Ghenea & Matei Stratan: i-am filmat la miezul nopţii în timp ce…)

Faptul că Mădălina nu se mai află pe moşia familiei Stratan pare să fie confirmat şi de postările de pe contul de Instagram al frumoasei actriţe, deoarece ultima fotografie realizată în curtea casei de la Snagov este din data de 27 august, iar Matei, cel care era o prezenţă constantă alături de logodnica lui, a dispărut complet din imagini. Deşi cei care îi urmăreau cu drag pe reţelele de socializare aşteptau ziua în care Mădălina va îmbrăca rochia de mireasă – pentru că cei doi îndrăgostiţi şi-au atras un val imens de simpatie, fiind amândoi tineri şi frumoşi – iată că povestea lor de dragoste pare să aibă un final cât se poate de trist. (VEZI AICI: MEGA-EXCLUSIVITATE. Avem şi primele declaraţii. Mădălina Ghenea & iubitul milionar au rupt logodna?! CANCAN.ro prezintă în premieră indiciile separării!)