Încă un atentat lovește SUA. O rulotă a sărit în aer în orașul Nashville, din Tennessee. VIDEO

Publicat: 26/12/2020 | 10:42

În SUA a avut loc, vineri dimineață, un atac terorist. În centrul orașului Nashville o rulotă a sărit în aer, iar poliția a stabilit că a fost un act deliberat. Anchetatorii urmăresc deja o pistă pentru atentatul a fost anunțat telefonic cu 30 de minute înainte să se producă.

În urma exploziei, trei persoane au fost rănite și transportate la spital, iar faţadele mai multor clădiri din apropiere au fost distruse de această explozie puternică. Pe jos au putut fi văzute bucăţi de sticlă, ramuri de copaci şi cărămizi, mai mult conducte de apă au fost sparte, iar câteva maşini parcate în apropiere au suferit avarii.

FBI şi Agenţia federală specializată în arme şi explozibili participă la anchetă. Preşedintele Donald Trump „a fost pus la curent” cu situaţia, a precizat Casa Albă.

 

Explozia, anunțată cu 30 de minute înainte

Cu puţin timp înainte de deflagraţie, o patrulă de Poliţie fusese chemată în zonă din cauza unor focuri de armă trase. Ofițerii au remarcat rulota parcată şi au considerat-o suspectă. Apoi au ajuns la fața loculuispecialiștii în explozibili, iar Poliţia i-a evacuat pe locuitorii din clădirile din jur. Explozia s-a produs înainte ca echipele de geniști să poată interveni.

Mai mult, forţele de ordine au verificat imobilele afectate în căutarea unor eventuale victime. Poliţia caută totodată martori, iar mai multe persoane au fost duse la comisariat pentru a fi interogate, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Nashville.

Citește și: Un român a rămas cu o moștenire colosală după moartea unei italience pe care a îngrijit-o 10 ani

Explozia s-a produs în nordul zonei centrale a oraşului, în apropiere de turnul AT&T, o clădire emblematică din capitala muzicii country şi supranumit „Batman Tower” din cauza formei sale. Deflagraţia a fost resimţită pe o distanţă de câţiva kilometri, scrie Gândul.ro.