Încă un pacient a murit după incendiul de la Matei Balș. Bilanțul victimelor a ajuns la 12

Publicat: 04/02/2021 | 14:41

Un alt pacient rănit în incendiul de la Institutul Matei Balş a murit astăzi. După tragedie, bilanţul a ajuns la 12 morţi.

Ministerul Sănătății a fost informat despre un alt deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. (CITEȘTE ȘI: FAMILIILE VICTIMELOR DE LA MATEI BALȘ VOR PRIMI AJUTOR FINANCIAR. PREMIERUL CÎȚU A FĂCUT ANUNȚUL)

Este vorba despre un pacient în vârstă de 89 ani, transferat după incendiu la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Pacientul a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate. Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Incendiul de la Matei Balș

Un incendiu puternic a avut loc în data de 29 ianuarie la un pavilion al Institutului Matei Balș din Capitală. Imediat după tragedie, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare în urma incendiului devastator. (VEZI ȘI: ÎNCĂ O MARTORĂ A INCENDIULUI DE LA MATEI BALȘ FACE DECLARAȚII DESPRE TRAGEDIE: „AM AUZIT ȚIPETE ȘI AM SĂRIT DIN PAT!”)

Zeci de pacienți au fost transferați din pavilionul care a luat foc la institutul „Matei Balș”, fie la alte spitale, fie în alte pavilioane ale institutului. În acest caz încă se fac cercetări pentru a stabili ce a determinat izbucnirea incendiului. Până în prezent numărul victimelor a ajuns la 12.