Incendiu într-un bloc de locuinţe! Locatarii, evacuaţi, cinci persoane s-au intoxicat cu fum

De: Cancan
Publicat: 07/12/2017 | 21:26

Incendiul a pornit de la un calculator. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină joi seară, la un incendiu izbucnit la un bloc de pe strada Nalbei din municipiul Constanţa, la faţa locului deplasându-se două autospeciale, cinci ambulanţe dintre care trei de la Serviciul Judeţean şi două echipaje SMURD, scrie news.ro.

Pompierii au evacuat cinci persoane aflate în blocul respectiv, care s-au intoxicat cu fum, aceastea primind îngrijiri medicale de la echipajele aflate în zonă. De asemenea, ceilalţi locatari din bloc au ieşit din locuinţe în momentul izbucnirii incendiului.

Echipele de intervenţie au reuşit să stingă focul care izbucnise într-un apartament de la etajul întâi. Martorii susţin că incendiul s-a produs din cauza unui calculator, dar ompierii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza producerii focului.