Incendiu la spitalul din Târgu Mureș! Șase pacienți se aflau în salon

Publicat: 04/12/2020 | 09:00

Un incendiu a izbucnit de la o priză în incinta Medicalei III, secția ATI. Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție.

Este vorba despre Spitalul Medicala III de pe strada Gheorghe Marinescu (din spatele Casei Tineretului), unde incendiul a izbucnit într-un salon în care se aflau șase pacienți. Doar persoana care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. La scurt timp au ajuns și pompierii militari la fața locului și au efectuat recunoașterea zonei, apoi au intervenit pentru siguranța stingerii incendiului. (CITEȘTE ȘI: ZECI DE CANDELE ȘI FLORI ÎN FAȚA SPITALULUI DIN PIATRA NEAMȚ! RUDELE ÎNDURERATE AU ADUS UN ULTIM OMAGIU CELOR CARE S-AU STINS DIN VIAȚĂ ÎN INCENDIU)

Incendiu la spitalul din Piatra Neamț, 15 oameni au murit

Pe 14 noiembrie, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț a avut loc un incendiu puternic, iar șapte persoane au murit chiar atunci. Numărul morților avea să ajungă, după câteva zile, la 15. „Șapte persoane sunt decedate ca urmare a incendiului produs la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Incendiul este lichidat, nu au fost afectate și alte secții. Se pare că erau persoane cu COVID-19”, a spus Popa. „Incendiul este în procedură de evaluare și lichidare. Sunt acolo toate echipele de la ISU Neamț (…) Nu se poate intra acolo sus”, a declarat și prefectul județului Neamț. (NU RATA: CODIN MATICIUC, DECIZIE EMOȚIONANTĂ DUPĂ INCENDIUL IZBUCNIT LA SPITALUL DIN PIATRA NEAMȚ: “VOI CONTINUA CU SPITALE PUBLICE DIN BANI PRIVAȚI PÂNĂ CÂND STATUL O VA FACE ÎN LOCUL MEU”)

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de condoleanțe: “Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor”.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult