Incendiu puternic în Râmnicu Vâlcea. Pompierii au intervenit cu cel puțin 11 autospeciale

De: Cancan
Publicat: 26/11/2018 | 08:49

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la o hală de producţie a unei societăţi de prelucrare a textilelor din Râmnicu Vâlcea, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 10.000 de metri pătraţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Hala este situată la ieşirea din oraş spre staţiunea Băile Govora, în cartierul Copăceni. Iniţial, în zonă au fost trimise şase autospeciale de stingere, însă, după aproximativ două ore de la anunţarea incendiului, au mai fost trimise încă cinci maşini.

Se intervine cu 11 autospeciale de stingere, două autoscări, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul pompierilor militari este Serviciul Privat Oltchim cu o autospecială de stingere şi o autoplatformă„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Incendiu puternic în Chiajna

Incendiu  puternic la Chiajna. Mansarda a două blocuri lipite arde cu flacără puternică, iar la fata locului au fost trimise 20 de autospeciale de stingere(CITEȘTE ȘI: SUPERTARE! CE FĂCEA BIANCA ÎN MAȘINA DE 250 000 EURO CÂND A TRECUT PE ROȘU…)

Flăcările au cuprins mansarda blocurilor și se extind până la etajul al treilea. Mașinile de pompieri continuă să sosească la fața locului. În zonă s-a degajat un nor uriaș de fum care este vizibil de la distanță.

”Mansarda a 2 blocuri lipite arde cu flacara puternică. Sunt trimise 20 de autospeciale de stingere. Este realizat un dispozitiv pentru stingere și protecția altui bloc învecinat. Se constituie echipe de cautare și salvare pentru persoane surprinse în imobil. În vecinatate este un alt bloc la doar 10 m distanta și case la 2-3 m. Se acționeaza în mod preponderent cu autoscarile, pe 3 laturi ale blocurilor”, a declarat un reprezentat ISU.