Începând de luni se redeschid restaurantele, barurile, cinematografele și sălile de jocuri din București

Publicat: 22/01/2021 | 15:24

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis ridicarea mai multor restricții în Capitală, începând de luni. Decizia vine după ce trei zile la rând incidenţa infectării cu COVID-19 s-a situat sub 3 la mia de locuitori.

Astfel, de luni se redeschid la interior, în limita a 30% din capacitate, restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc.

„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. (…) Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!

Astfel, în conformitate cu prevederile normative în vigoare, printre măsurile vizate se numără și:

  • permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor”
  • redeschiderea activităților „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
  • permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

Facem un apel la respectarea cu strictețe, în continuare, a măsurilor aflate în vigoare, astfel putând ca, în curând, măsurile de relaxare să fie și mai generoase!”, anunța Traian Berbeceanu miercuri, pe Facebook.