Începe campania de vaccinare a copiilor între 5 și 11 ani în România

Publicat: 26/01/2022 | 07:12

Campania de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani începe miercuri în România.

Cine vrea să îşi vaccineze copilul în Capitală o poate face la unul din centrele puse la dispoziţie de autorităţi, la Circul Metropolitan, Romexpo, Palatul Copiilor, Mall Vitan sau Drumul Taberei.

Cei mici trebuie să fie însoţiţi de un părinte care trebuie să aibă la îndemână certificatul de naştere al minorului.

Vaccinul se administrează copiilor, în prezenţa părinţilor/reprezentanţilor legali, care îşi vor exprima în scris acordul pentru imunizare.

Peste 3300 de minori sunt programaţi la vaccin pe platforma naţională de programare pentru imunizare.

Harta centrelor de vaccinare pentru copii este disponibilă la adresa vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

Sursa foto: Pexels.com