Incident șocant! Un avion plin cu români a fost lovit de fulger. Aeronava a aterizat de urgență la Roma

Publicat: 04/01/2021 | 20:28

Zeci de români, care se aflau într-un avion care numai ce plecase din Roma și urma să ajungă la Suceva, au trecut prin clipe de coșmar după ce aeronava a fost lovită de fulger la puțin timp după decolare.  Incidentul a avut loc duminică.

Cei 90 de pasageri ai cursei au trăit o experienţă terifiantă în zbor, la mii de metri altitudinte. Avionul în care se aflau a intrat într-un nor de furtună şi a fost lovit din plin. Apoi, a urmat un zgomot puternic şi o zdruncinătură care i-a panicat pe toţi.

Căpitalul a decis să se întoarcă la sol

Imediat, căpitanul aeronavei a anunţat turnul de control şi a luat decizia de a întoarce avionul la sol, pentru verificări suplimentare, anuţă ştiridiaspora.ro, care citează ilmamilio.it.

Românii au fost mutaţi într-un alt avion, nu înainte de a fi consultaţi de personalul medical, întrucât mulţi suferiseră atacuri de panică. A doua aeronavă a decolat în condiţii de siguranţă, iar pasagerii au ajuns, în cele din urmă pe aeroportul din Suceava.

Citește și: Călătoriile cu avionul s-ar putea face doar cu ”paşaportul COVID”