Incredibil! Botoşănenii nu au primă în Cupa României: „Banii care vin de la FRF sunt ai lor!”

De: Cancan
Publicat: 27/10/2017 | 15:55

„Dacă ajung în finală sau chiar câştigă trofeul, iau toţi banii. Nouă nu ne trebuie nimic! Toţi banii care vin de la FRF pentru FC Botoşani în Cupa României , se duc în contul jucătorilor!”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Oficialul a spus că eliminarea CFR-ului reprezintă una dintre cele mai mari bucurii personale de când este în fotbal.

„E un sentiment minunat. Am trecut de un adversar puternic. Să joci în faţa CFR-ului 300 de minute şi să nu fii învins, e o mare performanţă. Am reuşit cea mai frumoasă calificare, în faţa unei echipe puternice, care se bate la campionat. Am suferit patru ani la rând în Cupa României dar acum am reuşit o calificare extraordinară. Mă bucur pentru băieţi. Mă bucur pentru un Târnovan, Târşa, Rodriguez, Oaidă, jucători care au jucat mai puţin. Sunt jucători pe care Costel se va putea baza în viitor. Am avut încredere chiar dacă am primit golul. A fost şansa de partea noastră. Au fost momente bune, între minutele 75 şi 90 chiar am dominat jocul. Ei eu avut momente mai bune în prelungiri. E o mare dezamăgire pentru cei de la CFR”, a declarat Cornel Şfaiţer.

Cristi P.