Incredibil, dar adevărat. Anamaria Prodan și-a vândut apartamentul pentru a achita o factură de telefon

Publicat: 25/10/2019 | 15:36
Incredibil, dar adevărat. Anamaria Prodan și-a vândut apartamentul pentru a achita o factură de telefon

Poartă haine scumpe, asortând bijuterii sofisticate. Apare în ținute provocatoare la diferite evenimente mondene, iar fotografiile pe care le postează pe paginile sale de socializare sunt luate cu ”asalt” de fani. Anamaria Prodan, nonconformistă și într-o formă fizică de invidiat, de fiecare dată, este o prezență redutabilă în showbizul autohton.

Vedeta nu s-a ferit niciodată să vorbească deschis despre probleme medicale sau chiar despre cele financiare. Poate că mulți se vor întreba, mirați, ce fel de probleme financiare poate avea Anamaria Prodan, dar chiar vedeta a povestit un episod care s-a petrecut cu mai mult timp în urmă, în anul 1994. Ionela Prodan, mama sa, trăia în acea perioadă, iar reacția pe care avut-o auzind ce decizie… ciudată a luat Anamaria a fost una extremă.

„Mi-am vândut un apartament cu două camere din Bucureşti de 7.000 de euro, pentru a-mi plăti o factură, mai exact telefonul. Mama mi-a zis că nu-mi plăteşte nimic, aşa că l-am vândut. De atunci nu a mai pus nimic pe numele meu. În ’94 s-a întâmplat asta, dacă nu plăteam mă executau silit. Mama mi-a zis să stau pe stradă, m-am mutat la o prietenă. Am încercat s-o conving că nu sunt eu de vină”, a povestit Anamaria Prodan în urmă cu ceva timp.

Anamaria Prodan și Ionela Prodan

A pierdut și un apartament la… cazinou

Foarte puțini cunosc și un alt ”amănunt” interesant din viața Anamariei. Și-a pierdut un apartament la… casino, iar vedeta a  oferit detalii și despre acea întâmplare.

”La cazinou am ajuns din cauza anturajului. Atunci am pierdut şi casa. Atunci am vândut apartamentul că să achit telefonul, că vorbeam la telefon foarte mult şi pe vremea aia era un lux. Am pierdut foarte mulţi bani… dar exact atunci, când a fost foarte greu, maică-mea a fost atât de inteligentă în cât mi-a zis: „OK, ţi-ai pierdut apartamentul? Stai pe stradă sau stai la mine în casă, dar după regulile mele. Ai pierdut toţi banii la cazino? Ghinion. Mănânci la mine, dar mănânci ce-ţi dau eu“. Mi-am dat seama că mi-am pierdut nu numai banii, dar mi-am pierdut şi independenţa şi respectul de sine şi respectul familiei. Atunci a fost momentul în care am zis OK, bine, am încheiat şi capitolul ăsta din viaţa mea, bine că a fost scurtuţ”, a mărturisit vedeta.