Incredibil! Un jandarm din Timişoara, prins în flagrant în timp ce jefuia doi pakistanezi

De: Cancan
Publicat: 19/01/2013 | 10:06

Vineri noaptea, într-o pensiune din Timişoara, două persoane s-au prezentat la recepţie, spunând că sunt de la Poliţie.

Cei care s-au dat drept oameni ai legii au cerut să-i vadă pe doi cetăţeni pakistanezi, despre care aveau informaţii că sunt cazaţi acolo şi odată ce au ajuns în camera acestora au început să-i ameninţe pe străini, cerându-le chiar sume de bani.

Mai mult decât atât, pentru a fi mai convingător, janadarmul a scos la un moment dat o armă cu care i-a ameninţat pe cei doi. Pakistanezii nu aveau însă bani la ei, astfel că jandarmul şi complicele său nu au furat decât telefoanele mobile.

Când au vrut să plece din cameră, tâlharii au avut surpriza să dea nas în nas cu cei de la trupele speciale, care i-au şi săltat.

Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, a declarat pentru RTV: „Persoanele sunt la sediul instituţiei, pentru audieri, urmează să se facă cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale”.