Incredibil! Un sucevean a intrat cu mașina în gard sub ochii polițiștilor

Publicat: 09/06/2020 | 22:15

Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Suceava, a intrat cu mașina într-un gard sub ochii polițiștilor care circulau cu autospeciala de poliție în spatele acestuia.

Accidentul a avut loc în timp ce un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălcăuți se afla în serviciul de patrulare prin localitatea Șerbăuți.

La un moment dat, cei doi polițiști au văzut cum şoferul, care circula pe DC 55 în fața autospecialei de poliție, pe sensul de mers Călinești – Șerbăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul unei case. (CITEȘTE ȘI: RAED ARAFAT, MESAJ TRANȘANT PENTRU TOȚI ROMÂNII: ”DIN 15 IUNIE TREBUIE SĂ ANALIZĂM CUM SE VA PUTEA. POATE CU STAREA DE ALERTĂ, DAR…”)

În urma impactului, autoturismul a fost avariat. Oamenii legii l-au pus să sufle pe șofer în etilotest, însă, bărbatul nu a reușit. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Siret, pentru determinarea concentrației alcoolice din sânge.

Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate.