Indeparteaza-ti chirurgical alunitele lezate

De: Cancan
Publicat: 03/01/2011 | 00:00
Consumul de alcool fara moderatie, tulburarile hormonale, predispozitia genetica, sarcina, radiatiile solare, traumatismele repetate, anticonceptionalele si fumatul sunt principalii factori care duc la aparitia alunitelor cancerigene. Dr. Florina Gusa, medic specialist chirurgie plastica si reparatorie, va spune in ce consta tratamentul acestor alunite.

Orice alunita traumatizata brutal, cu sangerare sau supusa traumatizarii in mod repetat trebuie indepartata preventiv. Daca observati ca forma lor se modifica in dimensiune sau culoare, daca apare durerea, senzatia de mancarime, usturime sau o crusta la nivelul lor, trebuie sa va consultati medicul chirurg plastician. Acesta va va extirpa alunita cat mai repede posibil. O atentie sporita trebuie sa acordati si alunitelor care se dezvolta anormal, deoarece au un mare potential de transformare maligna.