Indreptarea gurii se poate face cu acid hialuronic

De: Cancan
Publicat: 27/04/2011 | 00:00
Dr Iancu Morad

Pot face cezariana si lipoaspiratie in acelasi timp? „Ma aflu in luna a treia de sarcina. Doresc sa stiu daca pot sa fac o operatie de cezariana si o lipoaspiratie in acelasi timp.” Codruta Temelie – Focsani Raspuns: Nu este recomandat ca in timpul operatiei de cezariana sa se intervina cu vreun alt tip de interventie, sanatatea dvs. si a copilului fiind pe primul loc. Oricum, in timpul sarcinii si in primele luni dupa nastere corpul se modifica, printre altele datorita proceselor hormonale. Este recomandat ca o eventuala liposuctie sa aiba loc dupa 8-10 luni. In cazul in care este necesar, odata cu aceasta eventuala interventie se poate revizui si cicatricea de cezariana. Cu ce pot inlocui sanul extirpat din cauza cancerului? „Sunt operata de cancer la san de aproape un an. Practic, am ramas fara sanul stang. Va rog sa-mi spuneti ce pot face pentru a-mi recupera sanul. Exista anumite tratamente speciale care sa inlocuiasca proteza mamara?” Mioara Dascalu – Pitesti Raspuns: Exista mai multe optiuni de reconstructie a sanului dupa mastectomie. Cea mai comuna tehnica este expandarea tisulara, prin care se insereaza un expander sub muschiul pectoral, care va fi umplut periodic si gradual cu ser fiziologic. Ca rezultat, zona tegumentara este intinsa gradual. Atunci cand zona este suficient de intinsa, expanderul este indepartat si se va plasa in locul lui un implant de silicon permanent. Aceasta este cea mai simpla metoda de a reconstrui sanul pierdut, iar recuperarea este destul de rapida, de 3-4 saptamani. Bineinteles, exista si alte metode alternative de tratament, reconstructia cu ajutorul lambourilor musculare din alte parti ale corpului. Astfel de tehnici sunt mai complicate, vor ramane cicatrici mai extinse, iar recuperarea va fi mai indelungata. Recuperarea in acest caz va dura 5-6 saptamani, apoi veti putea reveni la un stil de viata normal. In ambele tipuri de interventie chirurgicala mentionate anterior este de retinut ca cicatricile se vor estompa in 12-18 luni, dar nu vor disparea complet. Ce tratamente mi-ar fi de folos pentru indreptarea gurii? „In urma unei lovituri in zona mandibulei, mi-a amortit toata fata si am gura putin stramba. Ce tehnici chirurgicale mi-ar fi de folos pentru indreptarea gurii si ce analize trebuie sa fac inainte de interventie? Cat dureaza recuperarea?” Cristina Darie – Bucuresti Raspuns: In acest caz este necesara o consultatie amanuntita interdisciplinara alaturi de un medic specialist in chirurgie buco-maxilo-faciala. In acest fel se stabileste daca leziunea este data de afectarea unuia dintre nervii faciali sau daca este cazul unei fracturi care nu s-a consolidat corespunzator. Solutia recomandata in ambele cazuri este prin interventie chirurgicala, iar recuperarea va fi de 2-4 saptamani. Daca nu se doreste interventia chirurgicala, pentru corectarea aspectului estetic se pot face tratamente mini-invazive: injectari cu grasime proprie si acid hialuronic. Acest tip de tratament imbunatateste semnificativ aspectul fetei si nu necesita timp de recuperare.