Informații noi în cazul tragediei din Timișoara: patronul firmei care a efectuat deratizarea, reținut. Medicii au internat 16 copii și 4 adulți

Publicat: 19/11/2019 | 07:49
Dupa ce 3 oameni au murit in weekend, ieri, 18 noiembrie 2019, s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor din Timisoara © Octav Ganea/Inquam Photos

Procurorii l-au reținut în această dimineață pe patronul firmei care a efectuat deratizările în două blocuri de locuințe din Timișoara –  în decurs de câteva zile, au murit un copil de 3 ani, un bebeluș de 9 zile și mama lor. Ieri, întreg blocul a fost evacuat, iar reprezentanții de la ISU Timiș au anunțat că, în prezent, sunt internați la spital 16 copii și 4 adulți din imobilul morții. În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Informații noi în cazul tragediei din Timișoara

La Spitalul Județean este internat 1 adult, la Spitalul Municipal 3 adulți, iar la Spitalul „Louis Țurcanu” sunt internați 16 copii. În total, cinci persoane sunt cazate în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale.

Luni seara, încă un bloc de locuințe din Timișoara a fost evacuat, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecție și deratizare cu aceeași firmă care a făcut acțiunea și în imobilul în care trei persoane au murit și alte cîteva zeci au ajuns la spital.

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, măsura de evacuare completă a blocului de pe strada Vaida Voievod a fost luată preventiv, pentru efectuarea măsurătorilor în vederea identificării nivelului de substanțe periculoase.

Ușa apartamentului în care s-a făcut deratizarea a fost sigilată cu bandă adezivă, iar cei 31 de locatari ai blocului au fost evacuați. Conform reprezentanților ISU Timiș, în imobil se vor face măsurători ale nivelului de substanțe periculoase, iar în cazul îm care acesta va fi mare locatarii vor fi transportați spre alte spații de cazare.

Dupa ce 3 oameni au murit in weekend, ieri, 18 noiembrie 2019, s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor din Timisoara © Octav Ganea/Inquam Photos

Reprezentanții ISU Timiș au anunțat luni că au depistat prezența unei substanțe neurotoxice la etajele trei și patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârșitul săptămânii trecute s-a făcut o acțiune de dezinsecție și deratizare.

Potrivit acestora, au fost evacuați locatarii tuturor celor 200 de apartamente din imobil. Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătății a anunțat luni seara că alți 12 copii și 8 adulți au fost internați în spital, aceștia fiind în stare bună, cu o evoluție favorabilă.