Instanta i-a dat podul de la intrarea in Brasov

De: Cancan
Publicat: 25/02/2009 | 00:00

CONTRARIAT. Primarul Brasovului, George Scripcaru, spune ca darama podul daca instanta ii spune pe unde mai intra masinile in oras Situatie fara precedent in istoria Primariei Brasov. Aceasta se afla pusa in fata unei decizii judecatoresti definitive si irevocabile, pe care nu stie cum sa o execute. Mai exact, pasajul de la intrarea in oras, din zona Darste, cel care leaga DN1, DN1A si ocolitoarea Brasovului va trebui demolat, pentru a fi retrocedati 460 de metri patrati castigati in instanta de un brasovean. Cristina Baciu Decizia este executorie si trebuie pusa in aplicare in cinci zile, timp in care terenul trebuie sa devina liber. Bucata retrocedata se afla chiar la baza podului, in jurul principalului pilon de sustinere. Investitia a valorat aproximativ 80 de miliarde de lei. Instanta s-a pronuntat in favoarea petentului, fara sa tina cont de argumentele municipalitatii. Cei din primarie sustin ca pasajul de la Darste, a carui constructie a inceput in urma cu aproximativ 10 ani, s-a realizat dupa examinari atente ale extraselor de carte funciara, dupa exproprieri si dupa lamurirea tuturor litigiilor legate de terenuri. Actualul proprietar a revendicat terenul dupa cativa ani de la finalizarea lucrarii si a reusit sa obtina o sentinta in favoarea sa. Mai mult, sentinta obliga municipalitatea ca, in doar cinci zile, sa transforme zona pasajului in teren viran. „Nu stiu ce vom face. Demolam podul ala si sa imi spuna instanta pe unde intra si pe unde ies masinile din Brasov, de acum”, a declarat primarul George Scripcaru. Cel care a demarat procesul impotriva primariei pentru un teren aflat sub pasajul de la Darste, Francisc Vankay, a cerut instantei, in 4 mai 2007, ca terenul ocupat acum de pasaj si ocolitoare sa fie dezafectat. Motivarea sentintei nu a ajuns, deocamdata, la primarie, care nu stie ce anume a stat la baza acestei decizii atat de bulversante.