Insula din Marea Mediterană unde autoritățile oferă 15.000 de euro celor care se mută aici. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Publicat: 28/08/2022 | 18:09
Marea Mediterană. Sursă: Pixabay

Te-ai gândit, cândva, cum ar fi să locuiești pe o insulă și să privești, în fiecare dimineața, marea? Această șansă există, dacă te gândești să te muți într-o astfel de locație. Autoritățile oferă câte 15.000 de euro celor care se mută aici. Iată ce condiții trebuie să îndeplinești, dacă vrei să te muți pe această insulă.

Dacă te-ai gândit că este momentul să faci o schimbare în viața ta și să te muți într-un alt loc, atunci Sardinia ar putea fi o opțiune. Autoritățile oferă câte 15.000 de euro celor care se decis să se mute aici. Evident, însă, trebuie să îndeplinești anumite condiții. Sardinia este a doua cea mai mare insulă din Marea Mediterană și este o zonă preferată de turiștii români, fiind cunoscută mai ales pentru nisipul fin și apa limpede și turcoaz a mării.

Vezi și N-AI VOIE SĂ FACI ASTA ÎN SARDINIA! CE AU GĂSIT OFICIALII VAMALI ÎN BAGAJELE UNOR TURIȘTI. SE DAU AMENZI DE PÂNĂ LA 3000 DE EURO

Ce condiții trebuie să îndeplinești, dacă vrei să te muți în Sardinia și să beneficiezi de cei 15.000?

Chiar dacă este o insulă apreciată de turiștii străini, insula Sardinia, însă, se confruntă cu un declin demografic. Populația din mediul rural a început să scadă, după ce tinerii au ales să plece în străinătate, la muncă. Și, pentru că nu se dorește ca insula să continue în acest declin demografic, guvernul a alocat suma de 45 de milioane de euro ca grant pentru relocare. Totuși, trebuie să îndeplinești câteva condiții, dacă vrei să te muți pe insula din Marea Mediterană.

În primul rând, trebuie să te muți într-o zonă din Sardinia în care populația este sub 3000 de locuitori. Cei 15.000 de euro, primiți din partea autorităților, vor fi folosiți doar pentru achiziționarea sau renovarea unei locuințe. În plus, grantul nu trebuie să depășească jumătate din costul total. Iar, odată ce ai achiziționat imobilul respectiv, ești obligat să locuiești permanent acolo. De asemenea, trebuie să te înregistrezi ca având ezidența permanentă în Sardinia în termen de 18 luni de la sosirea ta.

Citește și CE A FĂCUT UN TURIST ROMÂN ÎN GRECIA, DUPĂ CE HOȚII I-AU FURAT NUMĂRUL DE ÎNMATRICULARE AL MAȘINII, ÎN PARCAREA RESTAURANTULUI

Sursă foto: Pixabay