Întâlnirea care i-a schimbat viața lui Ștefan Doniga, unul dintre cei mai mari pianiști ai României. Instruit de preferatul lui Sergiu Celibidache

Publicat: 20/07/2023 | 15:00

Ștefan Doniga, unul dintre cei mai mari pianiști ai României, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, ocazie cu care a povestit despre întâlnirea care i-a schimbat viața. Mentor i-a fost nimeni altul decât preferatul lui Sergiu Celibidache. Avem declarații în exclusivitate.

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Ștefan Doniga a concertat alături de numeroase orchestre simfonice ale filarmonicilor din România, precum și în compania Orchestrei Filarmonicii din Razgrad (Bulgaria) și a prestigioasei orchestre cehe „Camerata Janáček”. Totodată, a susținut recitaluri pe scene din țară, dar și peste hotare, în Luxemburg, Ungaria, Austria, Slovacia și Norvegia.

Ștefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexander Skriabin, imprimarea fiind realizată live, în timpul unui recital susținut la Ateneul Român.

Ștefan Doniga: „Te duceai acasă, erai ultimul prost. Maestrul Dan Grigore…”

(VEZI AICI: CE SECRETE ASCUNDE UNUL DINTRE CELE MAI SUAVE INSTRUMENTE MUZICALE: PIANUL DE 350.000 DE EURO, „ÎMBLÂNZIT” DE UN ROMÂN)

Marele pianist a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. Ștefan Doniga îi poartă un respect deosebit lui Dan Grigore, cel care, practic, i-a schimbat viața. Artistul a povestit ce influență a avut maestrul asupra lui.

I-am fost student în anii finali de Conservator. Nu era sever cu nimeni. Omul înțelege și înțelege asumarea responsabilității de a face muzică. A fost un mentor mai mult decât un profesor. Profesori extraordinari i-am avut pe doamne Olgasel, doamna Viorica Rădoi, pe Roxana Corjos. Maestrul Dan Grigore e un mentor. Am marea bucurie să am câteva întâlniri cu maestrul Valentin Gheorghiu. În 1998 eram cel mai tânăr director de filarmonică din țară. Eram la Giurgiu, avem 18 ani. Nu cred că m-a bătut cineva de atunci. Maestrul Dan Grigore nu ținea cursuri individuale, ne aduna la clasă. Și ne punea să cântăm. Dar înainte începea să ne povestească. Uite, piesa asta a ta, mă duce acolo. După care rar mai punea mâna pe pian, pentru că nu vroia să te influențeze. Dar te băga într-un univers de sensuri… Poate de aici mi se trage mie un oarecare simț al apostolatului. Cântai la pian Dumnezeiește. Nu-ți venea să crezi ce auzi. Te duceai acasă erai ultimul prost. Măi, cum am făcut asta? Te lua în energia aia. Asta înseamnă marele artist„, a povestit Ștefan Doniga în cadrul podcastului ALTCEVA.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene” / (Sursa: Captură video)

Totodată, Ștefan Doniga și-a adus aminte și de bunicul lui, bun prieten cu un celebru compozitor care a rămas în istoria României și nu numai.

Bunicul meu a fost apropiat de George Enescu. A fost un om deschis către cultură. Mi-a povestit multe întâlniri cu maestrul. Din păcate nu a apucat să pună pe hârtie amintirile cu George Enescu„, a mai spus pianistul.

Urmărește podcastul integral cu Ștefan Doniga doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult