Întâmplare halucinantă într-un salon de tatuaje din Iași: „Vreau un tatuaj verighetă”. Care a fost răspunsul angajatului și cum a putut să iasă tatuajul

Publicat: 24/01/2020 | 09:31
Întâmplare halucinantă într-un salon de tatuaje din Iași: "Vreau un tatuaj verighetă". Care a fost răspunsul angajatului și cum a putut să iasă tatuajul

Tatuajele sunt la modă, iar fiecare doritor sau doritoare dorește să se poată afișa în fața prietenilor cu o… grafică impresionantă. Oferta este bogată, totul ține de dorință și, mai ales, de inspirație, iar saloanele de tatuaje trăiesc vremuri reconfortante din punct de vedere financiar.

Într-un salon de tatuaje din Iași s-a ”prezentat” un tânăr care dorea să-și inscripționeze pe deget un tatuaj cu valoare sentimentală indiscutabilă. Dar motivul pentru care și-a propus asta este unul cu adevărat surprizător. Din nou, se poate spune că viața bate filmul, iar scenariile sunt – de cele mai multe ori – absolut surprinzătoare.

”Sfios, dar hotărât, intră astăzi un tânâr în salon:

– Vreau un tatuaj verighetă!

Florin: – Cum așa?!

Tânărul: – Știi… meseria mea nu-mi permite să port verighetă… sunt tehnician dentar și mă incomodează la bancul de lucru, dar vreau să o tatuez într-un jurământ al iubirii pentru dragostea ce i-o port soției mele.

Florin: – Nu-i problemă, te-ai nenorocit o dată, te mai nenorocim și noi a doua oară. Mai rău de atât n-are cum să fie ?? — Zise el student feciornic și tânăr zburdalnic.

Cam așa decurg discuțile în salonul nostru. Restul puteți admira în fotografia de mai jos Noi am rămas fără cuvinte”, a fost textul postat pe pagina de socializare a grupului ”Ești din Iași dacă…”