Intervenția lui Nicu Gheară i-a deschis ochii! Omul de afaceri a nășit faimoasa Frumoasa mea

Publicat: 08/05/2023 | 16:00

Marcel Pavel, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a declarat că piesa „Frumoasa mea” a fost validată pentru întâia oară de nașul său, Nicu Gheară. Afaceristul și-a exprimat dorința ca Marcel să interpreteze piese în limba română, nu doar melodii internaționale, așa cum obișnuia. Mai apoi, a urmat ca piesei să-i fie apreciată valoarea inclusiv prin Discul de Platină. Pentru a putea vedea discuția integrală dintre Marcel Pavel și directorul editorial al Grupului Gândul, abonați-vă la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.

În cadrul interviului, Marcel Pavel și-a povestit, printre altele, preconcepțiile avute despre interpretarea pieselor în limba română. Totodată, artistul a menționat și cum s-a născut piesa „Frumoasa mea”, dar și ce rol a avut Nicu Gheară în lansarea ei.

(NU RATA: Marcel Pavel, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

„A ascultat-o de 50 de ori, București-Constanța”

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.

Adrian Artene: Cum s-a născut „Frumoasa mea”? 

Marcel Pavel: Fiind prieten foarte bun cu Ovidiu Komornyik, ca frații eram, ne întâlneam aproape zilnic, îmi spune: „Marcel, cred că am să-ți scriu o piesă”. I-am zis: „Scrie-mi, dar nu prea cânt eu românește”. Eu cântam numai piese internaționale pe vremea aceea. Nu-mi plăcea să cânt românește, aveam o problemă eu. Avem o preconcepție atunci, sunt sincer. Și nașul îmi spune, eram la Melody, vestitul bar, și domnul Nicu Gheară îmi spune: „Cât ai de gând să mai duci tu așa… că vin vedetele astea și cântă aici, cu satul de vedete, tu răspunzi de ei, că te-am pus pe tine să răspunzi de toți, și tu cânți la un nivel extraordinar. Nu vrei să cânți o piesă românească, totuși?”. L-am văzut pe Komornyik de câteva ori pe acolo, nu prea îl agrea pe Ovidiu atunci. Nu-l agrea, efectiv. Am înregistrat piesa cu Ovidiu, mi-a cântat-o la telefon el, era cu Elena Cârstea împreună și Elena Cârstea chiar a scris un vers. Și în momentul când i-am dat caseta, a uitat de ea, a pus-o în torpedou, în mașină. 

Mă sună și-mi spune: „Băi, finule, toată lumea cu mine în mașină, plânge lumea. Te îmbraci, îți faci bagajul și vii la mare imediat”. A ascultat-o de 50 de ori, București-Constanța. 

Adrian Artene: Putem afirma că „Frumoasa mea” a fost validată pentru întâia oară de Nicu Gheară? 

Marcel Pavel: Bineînțeles că da. Nașul la propriu și la figurat. 

Adrian Artene: Și ulterior Discul de Platină confirmă valoarea acestei melodii și nu numai Discul de Platină, dar confirmă valoarea acestei melodii, pentru că eu nu cunosc nuntă la care să fi participat și să nu se fi cântat această piesă. 

Marcel Pavel: Așa este. Ovidiu… îi mulțumesc din suflet pentru faptul că mi-a acreditat această piesă. Dacă ar fi cântat-o el nu avea acest succes, pentru că nu avea cine să-l susțină atunci pe Ovidiu. Ovidiu s-a lansat datorită acestei piese și eu la fel. Deci noi ne-am lansat ca artiști la nivel național, serios adică, datorită acestei piese. 

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene” / (Sursa: Captură video)

(VEZI ȘI: Medicul Silviu Constantinoiu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.