Învaţă să previi anxietatea

Publicat: 01/10/2019 | 10:13
Învaţă să previi anxietatea

Anxietatea afectează din ce în ce mai mulţi oameni. Nu doar în România, ci în întreaga lume. Se instalează treptat şi perfid. Nici nu-ţi dai seama cum. Poţi să ai 10 ani şi să suferi de anxietate. Sau poţi să ai 40 de ani şi să rezişti.

Însă, dacă eşti stresat, obosit, mereu contra cronometru, e doar o problemă de timp până când se va instala anxietatea. Tocmai de asta e indicat să urmăreşti semnele bolii şi să contracarezi în cel mai scurt timp. Iată mai jos cum să faci asta.

Redu stresul

O să spui că asta ştii şi tu, dar că una e să ştii şi alta e chiar să faci ceva în privinţa asta. E necesar să faci un efort în contextul în care eşti deja supraturat ca să îţi pui viaţa pe un făgaş mai liniştit, cu cât mai puţin stres. Renunţă să ţii pasul cu cei din jurul tău. Viaţa nu e o competiţie, ci o călătorie. Contează calitatea, nu viteza. Poate că o să câştigi mai puţini bani, dar vei câştiga sănătate. Poate că vei pierde câţiva falşi prieteni, dar vei câştiga alţii care caută aceleaşi lucruri ca şi tine. Nu-ţi vei mai neglija familia – în sfârşit vei avea timp şi pentru ea. Şi chiar va merita să faci acest efort. Nu trebuie să-l faci singur. Te poate ajuta un psihoterapeut, te poate ajuta familia.

Hrană sănătoasă

Şi pe asta o ştiai, aşa-i? E din ce în ce mai greu să mâncăm sănătos. Unii ar zice că e chiar imposibil. Fiecare organism are propria rezistenţă. Un aliment care face rău unuia, e tolerat sau chiar folosit de altul. Pune accentul pe fructe şi legume proaspete, scade cantitatea de carne (mai ales cea grasă). Scade şi cantitatea de pâine. Dacă zilnic consumi mai mult de 300 de grame şi nu te saturi… schimba pâinea. Cumpără ceva de calitate mai bună, mai consistentă şi mai săţioasa.

Învaţă să spui NU

Sunt multe lucruri cărora trebuie să le spui NU de acum înainte, pentru binele tău. Renunţă la alcool, cafea, stimulante, medicamente luate după ureche fără recomandarea medicului, etc. Consumă sucuri proaspete, ceaiuri naturale, lucruri sănătoase şi benefice. Nu mai pierde nopţile cu distracţii. Mută distracţiile ziua şi păstrează noaptea pentru odihnă. Cu cât avansezi în vârstă, cu atât durează mai mult să te recuperezi în întregime după o noapte fără somn. Nu-ţi recomandăm să mai faci ore suplimentare şi să iei asupra ta toate responsabilităţile de la muncă sau din familie. Fă ceea ce e treaba ta să faci, înţelege-ţi limitele.

Ţine un jurnal despre anxietatea ta

E bine să ţii un jurnal al trăirilor tale, al lucrurilor care te afectează. Te va ajuta să pui lucrurile în perspectivă, să înveţi să acorzi fiecărui lucru importanta cuvenită şi îl va ajuta şi pe psihoterapeutul tău să găsească metoda potrivită de prevenire sau recuperare. Dacă se întâmplă că familia ta să nu înţeleagă ce se petrece cu tine, doar înmânează-le jurnalul. E mai simplu şi mai puţin consumator de energie. Îi poţi câştiga de partea ta cu câteva cuvinte scrise din inimă.

Fii atent la cei dragi

Dacă eşti conştient cum s-a instalat anxietatea la tine, vei fi foarte vigilent să n-o păţească şi cei dragi ai tăi. Chiar şi copiii pot avea probleme serioase din cauza anxietăţii. Fii informat, înţelege subtilităţile bolii şi felul în care fiecare om drag s-ar putea raporta la ea. Persoanele obosite şi suprasolicitate sunt victime sigure. Foloseşte experienţa ta ca să-i ajuţi.

Indiferent de ce boală ar fi vorba, fizică sau emoţională, noi îţi recomandăm să consulţi specialiştii cât mai repede. Timpul de reacţie e foarte impotant, chiar face diferenţa.