Învățământul în vreme de pandemie! De la începutul anului școlar, 40 de școli au intrat în scenariul roșu. Cifrele anunțate de Ministerul Educației

Publicat: 23/09/2020 | 17:20

Epidemia de coronavirus a adus schimbări radicale în majoritatea domeniilor. La fel s-a întâmplat și cu sistemul de învățământ, care de la începutul noului an școlar a funcționat în trei scenarii. Astfel elevii, în funcție de zonă și de numărul cazurilor de persoane infectate, au învățat în scenariul verde, galben sau roșu.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, miercuri, care este situația la nivel național în ceea ce privește scenariile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene miercuri s-a înregistrează următoarea situație: (CITEȘTE ȘI: SCENARIUL ROȘU, VALABIL PENTRU 43 DE LOCALITĂȚI DIN ȚARĂ! CARE SUNT ZONELE ÎN CARE ȘCOALA SE VA FACE DOAR ÎN MEDIUL ONLINE)

– 12.948 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 4.406 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 302 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

40 de unități de învățământ au trecut în scenariul roșu

Cu o zi înainte de începutul anului școlar, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, că: 12.423 unităţi vor funcţiona în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 262 unităţi în scenariul roşu. (VEZI ȘI: CE INTERDICȚII VOR AVEA ELEVII ÎN NOUL AN ȘCOLAR. CARE SUNT REGULILE)

Astfel, potrivit acestor cifre și noii situații anunțate de Ministerul Educației și Cercetării, de la începutul anului școlar, 40 de unități de învățământ au trecut la scenariul roșu. La nivel național a crescut totodată și numărul școlilor care au trecut de la scenariul galben la cel verde.