Ioana Ginghină critică învățământul din România: ”Domnii aceștia ori nu trăiesc în România, ori n-au copii și nici habar de ceea ce se întâmplă”

De: Cancan
Publicat: 20/08/2021 | 19:49

Ioana Ginghină critică vehement sistemul de învățământ din România. Acesta a urmărit o emisiune de la Digi 24 care l-a avut invitat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, iar după a scris câteva gânduri pe blogul personal.

„La un moment dat, domnul ministru afirmă că el ar lungi perioada orelor în care elevii trebuie să stea la școală, după modelul din afară, gen, doar că nu sunt de acord părinții și profesori. La întrebarea moderatorului, care era cam ironică și acuzatoare la adresa acestora, «De ce, domnule ministru, nu vor părinții să stea copiii mai mult la școală?», au început tot felul de supoziții. Că-i încurcă, că le este lene, că nici nu mai știu ce ziceau pentru că de nervi începuseră deja să-mi țiuie urechile”, a scris Ioana Ginghină.

”Domnii aceștia ori nu trăiesc în România, ori n-au copii și nici habar de ceea ce se întâmplă ”

„Deci domnii aceștia ori nu trăiesc în România, ori n-au copii și nici habar de ceea ce se întâmplă în învățământul de stat, ori și-au dorit să mă enerveze pe mine, așa, la ceas de seară. Domnule ministru și domnule Cosmin Prelipceanu, nu știu de ce nu vor profesorii ca elevii să stea mai mult la școală, dar vă pot spune de ce nu vor părinții. Am un copil care trece în clasa a VII-a și învață la o școală din București, de stat. Elevii de la gimnaziu, majoritatea, învață după amiază pentru că nu avem destule clase într-o școală ca să meargă toți de dimineață, cum ar fi normal. Deci copilul meu pleacă de la 11:30 de acasă și ajunge la 19:30 chiar 20:30 înapoi.

Am auzit în aceeași emisiune cum că în alte țări copiii fac mai multă școală și că ne numărăm printre țările în care copiii își petrec cel mai puțin timp la școală.

Da, exact așa este, doar că în țările despre care dumneavoastră vorbiți copilul își face și lecțiile tot la școală, așa că atunci când este acasă e liber să citească, să se joace, să deseneze, etc. La noi însă, dacă nu știați, elevii după ce vin de la școală fac lecții încă cel puțin patru ore, iar, dacă cumva au greșit, pentru că nu au înțeles în clasă, riscă să fie penalizați cu notă mică, deși teoretic nu este vina lor că nu au înțeles. Ca să nu fie penalizați și ca să înțeleagă lecția, noi părinții ăștia leneși și comozi dăm bani grei pe meditații și am dat bani foarte grei în această perioadă de online, când totul a fost un dezastru”, a mai spus revoltată actrița.

Sursa foto: Arhiva Cancan