Ioana Grama spune totul despre sarcină: „Am aflat când…”

De: Cancan
Publicat: 06/05/2019 | 14:40

Vestea despre sarcina Ioanei Grama a șocat și bucurat în același timp foarte multe persoane. Dacă până acum a fost foarte discretă cu viața ei sentimentală, astăzi a aruncat bomba.

Sute de prieteni virtuali s-au bucurat împreună cu Ioana la aflarea veștii. Fanii bloggeriței au reușit să îi blocheze contul de Instagram pentru câteva ore, din cauza sutelor de mesaje de felicitare. Iar pentru că aceștia au emoționat-o, proaspăta mămică a hotărât să le povestească fanilor cum a aflat marea veste.

„Am aflat în trei Martie, fix când sărbătoream cu Alex 9 luni de relație. Am intrat în a paisprezecea săptămână și sunt forte bine. Știu deja și ce este, dar deocamdată nu pot să vă zic.” a dezvăluit Ioana Grama pentru prietenii săi.

Rând pe rând și prietenele Ioanei i-au transmis câte un mesaj emoționant pe Instagram.

„Mă bucur foarte mult ca Ioana în sfârșit a anunțat vestea cea mare, îmi amintesc și acum ziua în care am aflat, pentru că doar ce ne întorsesem din Napoli.” mesajul transmis de Sânziana Negru.