Ion Dichiseanu a murit! Mesajul emoționant al lui Dan Negru: ”E prima dată când îmi dă țeapă!”

Publicat: 20/05/2021 | 17:09

Ion Dichiseanu a murit joi, în jurul orei 15:00, pe un pat din Spitalul Floreasca. Era internat de câteva luni, după ce o bacterie i-a provocat o pneumonie bilaterală. Avea 87 de ani. Dan Negru, unul dintre prietenii lui, nu a putut să nu-si exprime regretul, pe pagina de Facebook. Urma să filmeze un episod si cu Ion Dichiseanu, doar că ”legenda” s-a dus.

Dan Negru avea să urce o fotografie în care apare alături de Ion Dichiseanu si Sebastian Papaiani, cei doi actori din serialul ”Toate pânzele sus”, urmărit cu sufletul la gură în vremuri în care filmul pe micile ecrane era o pasăre rară pentru români. ”E prima dată când domnul Dichiseanu îmi dă țeapă! Am filmat cu domnia sa zile în șir și niciodată n-a lipsit.

În iulie urma să ne vedem ca să filmăm pentru pentru „Legendele”.

Azi s-a dus…

Mi-e dragă fotografia asta: Ieremia (Sebastian Papaiani) și Pierre Vaillant ( Dichiseanu), eroii mei din Toate pânzele sus!”, a scris Dan Negru în dreptul fotografiei. (CITESTE SI: DE CE A MURIT ION DICHISEANU? MAESTRUL ERA INTERNAT LA SPITALUL FLOREASCA)

Fanii lui Ion Dichiseanu si ai lui Dan Negru au umplut pagina cu comentarii. ”Offff! Dumnezeu să îl odihnească în pace”, ”A mai căzut o stea…”, ”Dumnezeu să-l ierte, un om minunat, a fost bucuria și onoarea fiului meu, de a-l cunoaște la dv în emisiune, condoleanțe familiei!”, ”Dumnezeu să îl țină în lumină! Condoleanțe familiei îndurerate!”, ”Fotografia aceasta este încă o dovadă a faptului că „Artiștii nu mor niciodată”! Se mută doar într-o altă dimensiune… Iar aici pe Pământ rămân mereu vii, prin tot ce ne-au dăruit! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, ”Dumnezeu să-l odihnească!”, ”Revoluționarul Mârtac membru al – Frăției – din Misterele Bucureștilor ! Adio FRATE”, ”Ne părăsesc, adevăratele valori!!!”, ”Oameni cu calitati incontestabile! Faimă si nemurire!”, sunt reacțiile celor care l-au iubit pe marele actor.

Ion Dichiseanu a murit! Era internat  în spital de câteva luni

Ion Dichiseanu era internat de peste trei luni la Spitalul Floreasca din Capitală. Ar fi avut o infecție cu o bacterie periculoasă, care i-a provocat, din păcate, moartea.

Ioana, fiica actorului, avea să posteze un mesaj pe rețelele sociale prin care le cere oamenilor să se roage pentru sănătatea tatălui ei. „În fiecare zi sun, cred că bietul personal medical de acolo s-a săturat să îmi audă vocea, să spun că sunt eu și cum se mai simte tata”, scria fiica artistului. Iar recent, aceeasi Ioana spunea la un post tv că erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său. „S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT. CT-ul a fost interpretat nu foarte concludent, iar mai apoi să mergem la un mare profesor (…) aș vrea să nu las lucrurile așa”, declara Ioana Dichiseanu, la Antena 3.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult