Iordănescu jr., primele concluzii după debutul ratat pe banca FCSB: „Avem mult de muncă!”

Publicat: 24/08/2021 | 07:08

Edward Iordănescu, antrenorul principal al FCSB, a îndemnat la răbdare după debutul ratat pe banca „roș-albaștirlor”, scor 1-1, în epilogul rundei a VI-a cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, meci disputant pe „Național Arena”.

„Primele concluzii arată că avem mult de muncă. Cu răbdare, trebuie să ducem echipa unde îmi doresc, că e departe tare. Dezavantajul este că suntem în plină competiţie. Am făcut un joc bun, portarul a fost decisiv la penalti. Prima repriză am avut iniţiativă, am încercat, în partea a doua ne-am împărţit momentele. Am pierdut un jucător bun, pe Moruţan, aştept să vedem ce se întâmplă, mai am nevoie de doi jucători. Timpul este inamicul nostru. Eu nu mă pot opune plecării unui jucător, dar e greu când se întâmplă în timpul campionatului. Nu putem transforma o echipă de pe o zi pe alta, nici de pe o săptămână pe alta”, a declarat Edward Iordănescu, la finalul partidei cu Sepsi.

Pe „Național Arena”, covăsnenii au deschis scorul, din lovitură liberă, prin croatul Adnan Aganovic (min.36), mijlocașul purtând în trecut tricoul „roş-albaştrilor”, Sepsi intrând la cabine cu avantaj pe tabela de marcaj, scor 1-0.

Bucureștenii au reușit să revină în joc în al doilea mitan prin Florin Tănase în minutul 57, liderul FCSB punctând cu o lovitură de cap din unghi.

Program etapa a VI-a Liga 1
Chindia Târgoviște – Academica Clinceni 2-2
Farul Constanța – Dinamo 3-0
Universitatea Craiova – Gaz Metan 1-0
FC Argeș –  CFR Cluj 0-1
UTA Arad – FC Voluntari 2-0
FC Botoșani – Rapid 0-2
CS Mioveni – „U” Craiova 1948 1-0
FCSB – Sepsi OSK 1-1                 

Clasament Liga 1    
1 CFR Cluj 6 6 0 0 9-3 18
2 Rapid 6 5 1 0 7-0 16
3 FC Botoșani 6 4 1 1 6-4 13
4 Farul Constanța 6 3 2 1 6-1 11
5 UTA Arad 6 3 2 1 6-3 11
6 FCSB 6 2 3 1 8-5 9
7 Universitatea Craiova 6 3 0 3 7-7 9
8 CS Mioveni 6 3 0 3 4-5 9
9 „U” Craiova 1948 6 2 1 3 6-7 7
10 Chindia Târgoviște 6 1 3 2 4-5 6
11 Dinamo 6 2 0 4 6-9 6
12 FC Voluntari 6 2 0 4 5-10 6
13 Sepsi OSK 6 1 2 3 5-7 5
14 FC Argeș 6 1 1 4 4-6 4
15 Gaz Metan Mediaș 6 1 1 4 4-8 4
16 Academica Clinceni 6 1 0 5 2-12 1